Brumărel sau Brumar cel mic cum este alintat işi va deschide şi la Crasna primul targ de animale. Aşadar, luni 11 octombrie targari din toată zona Văii Crasnei şi Văii Barcăului se vor aduna pe platoul din partea sudică a localităţii, pentru a vinde, pentru a cumpăra, sau pur şi simplu pentru a căsca ochii. Cei care n-au nutreţ suficient pentru iarnă se vor gandi cum să scape de animale, cei care incă n-au porc de Crăciun vor face pe dracu-n patru şi vor cumpăra măcar un şoldan să fie in rand cu lumea. Oile se vor vinde ieftin, tarabele vor fi şi ele incărcate de roadele toamnei, iar mocanii din Apuseni vor cobora ca de fiecare dată cu scanduri şi ciubere la targul de ţară din Crasna.