Sapte ani ne-a acordat Uniunea Europeana pentru a produce lapte conform, adica lapte in care numarul germenilor sa fie mai mic sau egal cu 100.000 pe mililitru, iar numarul celulelor somatice mai mic sau egal cu 400.000 pe mililitru. Dupa sapte ani, expirarea derogarii cu laptele ne-a prins nepregatiti, asa cum ne prind toate pe noi, romanii, nepregatiti. SI totusi, taranii isi pot vinde laptele in piete, daca obtin avize peste avize.
La o recenta videoconferinta cu mai marii agriculturii romanesti s-a pus problema micilor producatori de lapte. Din teritoriu a venit si propunerea de a le permite micilor producatori sa continue sa vanda lapte neconform in piete pe propria raspundere. Deocamdata nu exista un raspuns clar in aceasta directie. „Laptele neconform nu e daunator, cum vor unii sa ne faca sa credem. De o viata consum tot lapte neconform si nu am patit nimic”, imi spunea Aurel Chereches un fermier din Jibou, care detine o ferma de bovine.
De la Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Animalelor Salaj, aflam ca inspectorii acestei institutii se deplaseaza in targurile si pietele din judet, nu pentru a aplica amenzi, ci pentru a-i initia pe micii producatori cum sa intre in legalitate.stop_coloana Laptele conform se produce daca sunt indeplinite conditiile de igiena atat a adapostului, a ugerului vacii, cat si a vaselor in care e muls laptele. O scadere brusca a temperaturii, face ca laptele sa se apropie de standardele europene.
Nu castigi la pod cat dai la vama
Producatorul trebuie sa se prezinte la DSVSA Salaj pentru avize. Numarul germenilor se analizeaza de patu ori in doua luni, iar al celulelor somatice de trei ori intr-un interval de doua luni.
Pentru a obtine avizele, un producator din Poiana Blenchii, ori din Zalha trebuie sa vina de doua ori pe luna la DSVSA pentru avizare. Peste 100 de lei il costa numai drumul cu masina si inca 80 de lei un singur aviz, dar el vinde lapte si branza de vreo 300 de lei pe luna si nu mai ramane cu nimic de pe urma muncii lui.