decembrie 5, 2025

Tanără din Sălaj prinsă “la ciordit” prin Cluj

imagine-articol0_44079

Cu câteva zile în urmă, mai exact în data de 24 februarie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Cluj – Poliția orașului Huedin – au identificat o tânără bănuită de comiterea unui furt. Este vorba de Kalo Marta din satul Tămașa, comuna Cuzăplac, județul Sălaj, în vârstă de 20 de ani, care a sustras dintr-o locuință din Huedin telefoane mobile, o tabletă și circa 500 de lei. Polițiștii au recuperat prejudiciul și au restituit bunurile persoanei vătămate. Povestea are însă substrat.
Tânăra noastră Marta din Tămașa n-a forțat nici o ușă, n-a spart nici un geam. Ea a fost invitată în apartamentul unde se aflau bunurile de către proprietarul acestuia, un bărbat de 65 de ani, care era și în stare de ebrietate. Ce o fi făcut cei doi în apartament doar Cel de Sus știe. stop_coloana Cu toate că la plecare, de tânăra din Tămașa s-au “agățat” două telefoane mobile, o tabletă și 500 de lei, polițiștii din Huedin nu s-au lăsat înduplecați și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, faptă prevăzută de Codul Penal.