Tânăr din Bănișor, arestat preventiv după o tâlhărie comisă în gara din Jibou
Un tânăr de 25 de ani, din comuna Bănișor, a ajuns în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi comis o tâlhărie în gara orașului Jibou. Incidentul a avut loc în noaptea de 22 octombrie, în jurul orei 03.30.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, un bărbat de 48 de ani, din județul Iași, a sesizat prin apelul 112 faptul că, în timp ce se afla în gară, a fost agresat și deposedat de o borsetă în care se aflau documente personale și suma de 3.500 de lei.
La scurt timp după sesizare, polițiștii din Jibou au identificat persoana bănuită de comiterea faptei. Tânărul a fost condus la sediul poliției pentru audieri, iar asupra lui a fost găsită o parte din suma furată — aproximativ 1.900 de lei.
Victima a fost transportată la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
După administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea tânărului pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de joi acesta a fost prezentat magistraților, care au decis arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale a tânărului.
