Tadici s-a retras de la echipa naţională
Antrenorul echipei HC Zalău şi-a anunţat decizia sâmbătă, în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie a FRH
Selecţionerul Gheorghe Tadici şi-a încheiat sâmbătă, al treilea mandat de selecţioner al echipei naţionale feminine a României, unul care a durat aproape trei ani de zile. Sâmbătă, la Mioveni ( judeţul Argeş ), în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal, managerul echipei HC Zalău şi-a anunţat retragerea de la naţională.
„A fost cel mai bun turneu final la care am fost prezent în ultimii 7 ani (Campionatul European din Ungaria şi Croaţia de anul trecut), chiar şi peste cel din 2007 când am terminat pe locul 4. Cu puţină şansă, şi dacă o aveam pe Adriana Nechita în lot până la capăt, ajungeam pe locurile 1-4, cu toate problemele pe care le-am avut. Nu am făcut decât să-mi ţin promisiunea. Am anunţat că voi pleca după Campionatul European şi asta am făcut. Pledez pentru continuitate la echipa naţională, iar din punctul meu de vedere cred că foştii mei secunzi, Pera şi Burcea, ar trebui să continue. De asta i-am luat lângă mine, să capete experienţă, să vadă ce înseamnă un turneu final. Acesta e punctul meu de vedere, mi s-a cerut, l-am spus. M-am retras, nu mi-am dat demisia. Plec fără spectacol şi fără scandal” a spus profesorul Gheorghe Tadici în aplauzele membrilor Consiliu-lui de Administraţie.
Preşedintele FRH este surprins de decizia lui Gheorghe Tadici
Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu spune că retragerea de la naţională a selecţionerului Gheorghe Tadici l-a luat prin surprindere.
„Domnul Tadici s-a retras din funcţia de antrenor al naţionalei feminine. A făcut o prezentare după Campionatul European, astăzi (sâmbătă n.r), la stop_coloana şedinţa Consiliului de Administraţie, după care ne-a surprins cu anunţul său. Sigur că urmează căutări pentru un nou antrenor, iar eu sunt dator ca în faţa Consiliului de Administraţie, la următoarea şedinţă, care va fi curând, să vin cu propuneri. Va fi o Comisie tehnică, va face propuneri. Nu doresc să fac alte comentarii, pot să spun doar că pe listă poate fi şi un antrenor străin. Îi mulţumesc lui Gheorghe Tadici pentru munca depusă. Consider că este cel mai mare antrenor pe care l-a avut handbalul românesc în ultimii 20 de ani, a avut cele mai bune rezultate. Sper să rămână cât mai aproape de echipa naţională de fete şi de handbalul românesc”, a declarat Alexandru Dedu pentru Mediafax.
Cifrele lui Tadici la naţională
Chiar dacă mandatul lui Gheorghe Tadici pe banca tehnică a naţionalei mai era valabil încă un an şi jumătate şi obiectivul principal era calificarea la Jocurile Olimpice din 2016, de la Rio, Brazilia, managerul lui HC Zalău a decis să se retragă. A lăsăt în urma lui trei participări la turnee finale: Campionatul European din 2012, unde s-a clasat pe locul 10, Campionatul Mondial din 2014, unde, de asemenea, s-a clasat pe locul 10 şi Campionatul European de anul trecut, unde a obţinut locul nouă. Cu Gheorghe Tadici la timonă, România a cucerit medalia de argint la Campionatul Mondial din 2005, după ce a pierdut finala cu Rusia. De asemenea Tadici a calificat de două ori echipa naţională la Jocurile Olimpice, în 2000 şi 2008.
