Tablou cu saracii din Zalau care au nevoie de sprijinul autoritatilor pentru supravietuire
Ieri a fost publicat pe site-ul Primariei din Zalau Raportul primarului municipiului Zalau privind starea sociala, economica si de mediu in municipiul Zalau. Este un material amplu realizat cu sprijinul mai multor institutii din municipiu, iar in cele ce urmeaza ne-am oprit la prezentarea catorva aspecte din domeniul asistentei sociale comunitare.
In decursul anului 2016 (acesta este anul de referinta) au fost inregistrate un numar de total de 18.815 solicitari de acordare a unor prestatii sau servicii sociale. Asta inseamna ca aproape unul din trei cetateni ai Zalaului a solicitat un serviciu social. Serviciul se adreseaza in special persoanelor sau familiilor singure, fara venituri sau cu venituri foarte mici. La inceputul anului 2016 erau in evidenta Directiei de Asistenta Sociala Comunitara (DASC) 98 de familii si persoane singure care beneficiau de ajutoare sociale. Pe parcursul anului au mai fost aprobate ajutoare sociale pentru 52 de familii, 37 nu au mai indeplinit conditiile de acordare, astfel ca in luna decembrie erau in plata 113 beneficiari.
Persoanele aflate in dificultate, copiii care provin din familii cu venituri reduse, pensionarii si bolnavii cronici au beneficiat de o masa la Cantina de Ajutor Social, care are o capacitate maxima de 150 de locuri. stop_coloana In intervalul ianuarie – decembrie au beneficiat de o masa calda 112 persoane, din care masa gratuita 87 de persoane, cu plata contributiei 30 la suta 12 persoane. Dintre persoanele beneficiare, 93 au fost persoane adulte, iar 83 au fost copii.
Biroul de prestatii sociale pentru copii a solutionat in decursul anului 2016 un numar total de 4.615 acte. Demn de remarcat este faptul ca din 737 de solicitari pentru alocatii pentru copii au fost solutionate 737, iar pentru alocatia pentru sustinerea familiei 107 din 107.
In perioada octombrie – decembrie 2016 au fost inregistrate si instrumentate 797 cereri pentru acordarea ajutoarelor de incalzire, din care 796 au fost solutionate favorabil. Ce ni se pare ca a scapat din Raportul primarului este tocmai sumele care s-au cheltuit cu prestatiile si serviciile sociale pe anul trecut.
