decembrie 5, 2025

Szigheti Andrei vrea ”stat in stat” pe pășunea Primăriei din Cehu Silvaniei

imagine-articol0_41783

Asociația Crescătorilor de Bovine din Cehu Silvaniei a concesionat de la Primărie, conform Legii Pajiștilor, 145 de hectare de pășune. Asociația include peste 100 de fermieri, cu aproape 400 de capete de ani-male. Fermierul Szigheti Andrei, cu încă patru crescători de bovine, care dețin în total 40 de capete, s-a izolat de restul crescătorilor din asociație, a împrejmuit două hectare și jumătate de teren cu gard electric și se crede stăpân pe ele. Viceprimarul orașului Cehu Silvaniei, Nelu Blidar, i-a atenționat pe cei patru crescători de vaci, în frunte cu Szigheti Andrei, să nu facă ”stat în stat”, adică să desființeze gardul electric pentru a avea acces în acest perimetru toate animalele membrilor asociației. Szigheti Andrei a venit cu jalba în proțap la redacția ziarului nostru și a reclamat faptul că autoritățile locale nu-i dau voie să folosească gardul electric pentru pășunat, cu toate că într-o Ordonanță de Guvern referitoare la folosirea pajiștilor se spune că stop_coloana utilizarea gardului electric este avantajoasă și se recomandă crescătorilor de taurine. N-am citit Ordonanța, pentru că Szigheti nu-i știa numărul, nici data, dar nu pot crede că un act legislativ încurajează fărâmițarea pășunii după bunul plac al unor fermieri. De fapt, și Dan Cordea, secretarul Primăriei din Cehu Silvaniei, spunea că ”Szigheti Andrei folosește păsunea asociației acolo unde iarba e mai grasă fără a ține cont de ceilalți”. ”Și asta de ani buni. Vom scoate o Hotărâre de Consiliu Local, prin care îi vom interzice lui Szigheti Andrei să mai folosească pășunea primăriei”, spune vicele.