decembrie 5, 2025

Sute de elevi se-ntrec să culeagă tradiții sălăjene

imagine-articol0_42676

Proiectul Sălajul Interactiv, demarat în luna martie 2014, care se adresează tuturor elevilor din clasele V-XII, din toate școlile și liceele sălăjene, a încheiat și cea de a doua și ultima sesiune de înscrieri. Potrivit reprezentanților Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sălaj Plus, cei care au inițiat proiectul, cea de-a doua sesiune de înscrieri a fost destinată elevilor nou intrați în clasa a V-a, respectiv în clasa a IX-a.
Aproximativ 125 de elevi de gimnaziu și liceu din clasa a V-a și a IX-a, eligibili în această a doua etapă, alături de 20 de profesori coordonatori au ales să participe la proiectul Sălajul Interactiv. în prima sesiune de înscrieri, ce s-a finalizat în luna iunie, s-au înscris 900 de elevi și 120 de profesori. Participanții au ales să participe în desfășurarea unor activități de cunoaștere și colectare a unor informații cu privire la cele șase arii de explorare propuse de către pro-iect (tradiții orale – legende și povești locale etc.; istorie și patrimoniu artistic – arhitectura locală, biserici, castele, conace, cetăți, ruine romane; sărbători, evenimente, tradiții, meșteșuguri locale, port popular etc.; ocupații tradiționale și economia locală azi; geografie și mediu natural; gastronomia locală) precum și să se exprime cu privire la acestea, prin diverse mijloace artistice (de asemenea, proiectul propunând peste șase arii de expresie: eseu, fotografie, desen, reportaj, interviu, altele).
Pe primul loc în clasamentul opțiunilor elevilor privind ariile de explorare alese în a doua etapă este aria Sărbători evenimente, tradiții, meșteșuguri locale, port popular etc. urmată de Tradiții orale-legende și povești locale etc. și de Istorie și patrimoniu, arhitectura locală, biserici, castele, conace, cetăți, ruine romane etc. În prima etapă de înscriere, pe primul loc în opțiunile elevilor se află Istorie si patrimoniu, arhitectura locală, stop_coloana biserici, castele, conace, cetăți, ruine romane etc., urmată de Sărbători evenimente, tradiții, meșteșuguri locale, port popular, Tradiții orale-legende și povesti locale, Geografie si mediu natural, Gastronomia locală și Ocupații tradiționale și economia locală azi.
Până în acest moment 151 de elevi din 22 de unități școlare, arondate la Centrele Sălajul Interactiv Explorer, au depus 114 contribuții realizate individual sau în grup, conform ariilor de explorare/expresie pentru care au optat la înscriere. Depunerea contribuțiilor este continuă până în luna februarie 2015, conform Regulamentului proiectului.
Sălajul Interactiv este proiect un inițiat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sălaj Plus, derulat în parteneriat cu Inspectoratul școlar Județean Sălaj și Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău, cu sprijinul TenarisSilcotub. Propus a se derula pe parcursul anilor 2014/15, proiectul are ca obiective: configurarea și consolidarea identității locale și culturale a tinerilor din județul Sălaj, consolidarea sentimentului apartenenței locale a acestora, precum și aprofundarea cunoștințelor tinerilor în privința aspectelor socio-economice și culturale locale. Mai multe detalii cu privire la regulamentul proiectului, calendarul de desfășurare, premiile propuse câștigătorilor, pot fi regăsite pe www.salajplus.ro.