Licitația penru proiectarea și execuția tronsonului de autostradă dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș a fost suspendată, pentru a doua oară în decurs de două luni calendaristice.

În martie, Compania de Drumuri a suspendat licitația pentru cei 26 de kilometri de autostradă de la limita dintre județele Sălaj și Bihor.

Fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, zălăuanul Horațiu Cosma (USR) dă vina pe ministrul Sorin Grindeanu pentru felul în care evoluează proiectele de infrastructură din țară.

“Grindeanu lovește din nou în autostrada Transilvania: a fost suspendată pentru a doua oară în tot atâtea luni licitația pentru finalizarea tronsonului dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș.

În martie, Compania de Drumuri a suspendat licitația pentru cei 26 km de autostradă de la limita dintre județele Sălaj și Bihor, după ce nu a fost în stare să răspundă la neclaritățile constructorilor interesați. Nici până astăzi nu a oferit clarificările respective. După o scurtă de-suspendare, CNAIR a suspendat din nou licitația.

Este a 5-a încercare de finalizare a acestei autostrăzi începute de Bechtel acum aproape 20 de ani. Două contracte au fost reziliate și 2 licitații au fost anulate, ultima chiar de Sorin Grindeanu.

Pe acest sector zace vestitul viaduct de 1,8 km peste lacul Suplacu de Barcău scump de 100 milioane euro și terminat de Bechtel în 2012, un morman de fier beton pe care nu s-a circulat niciodată.

Anul trecut Autostrada Transilvania a <sărbătorit> majoratul. Cu conducători ca Grindeanu, tare mă tem că va prinde nunta de aur tot în șantier”, spune Horațiu Cosma.

Tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiș are o lungime de 26,35 kilometri, valoarea estimată a lucrării fiind de 465,14 milioane lei, fără TVA.

sursa foto: Horatiu Cosma, via Facebook