iulie 14, 2025

Sunt în plină desfăşurare lucrările de salvare a Castelului Bethlen din Dragu

1

Ambulanţa pentru Monumente Sălaj a avut, săptămâna trecută, primele intervenţii pentru salvarea Castelului Bethlen din Dragu.

“Am reușit să îndepărtăm materialele din zona zidului prăbușit, iar voluntarii au început să selecteze cărămizile din moloz – multe dintre ele vor fi reutilizate. Zona șarpantei a fost curățată complet, atât de vegetație, cât și de resturile căzute (cărămizi și țiglă)”, se arată într-o postare pe contul de Facebook al Ambulanţei pentru Monumente Sălaj.

Potrivit sursei citate, printre activitățile săptămânii s-a strecurat și o plimbare cu căruța domnului Zorro, din Dragu până în Voivodeni – un răgaz binevenit și o ocazie ca voluntarii să se bucure de aer curat și peisaj.

Lucrările de punere în siguranță a Castelului Bethlen sunt în plină desfășurare și nu ar fi fost posibile fără implicarea și sprijinul constant al Primăriei și Consiliului Local al Comunei Dragu.

Meșteri: Ciocanea Grigore și Ionuț Gadja – amândoi din Maramureș.

Voluntari: Tamás Soós, Anca Mălăia, Carmina Pop, Octavian Cuibuș, Marta Enache, Alina Alexandru, Alexandru Onciuleac.

Echipa Ambulanța pentru Monumente Sălaj: Valeria Lehene, Bogdan Pintea, Corina Caraba, Tania Criste Tivadar, Mădălina Varga, Tudor Bonta și Bogdan Ilieș.

Ambulanța pentru Monumente este un proiect inițiat de Asociația MONUMENTUM, coordonat și implementat în județul Sălaj de Asociația ARHAIC, și sprijinit de The King’s Foundation, organizație prezidată de Majestatea Sa Regele Charles al III-lea al Marii Britanii.