Membră a Cenaclului „Silvania” și fostă jurnalistă la Graiul Sălajului și Rompres, Viorica Blaj s-a aplecat, după pensionare, asupra poeziei, cartea sa de versuri, „Suflet de duminică”, find publicată recent în colecția „Poesis”, la Editura „Caiete Silvane”.

„Fără îndoieli sau ocolișuri, după pensionare m-am întors acasă, la Treznea. A fost, într-un fel firesc, o întoarcere la sine, o regăsire și o reașezare a sufletului într-o liniște căutată și așteptată mult și demult. De atunci și de acolo, am putut să privesc în urmă harta drumurilor cu sens unic spre azi! Un azi pe care să-l încep cu un Mulțumesc, Doamne și Te rog, ai știre de noi”, precizează autoarea volumului.

Membră a Cenaclului „Silvania” din 1988, Viorica Blaj are poezii ce au fost publicate și în revistele „Tribuna” (Cluj-Napoca) și „Transilvania” (Sibiu),  precum și în antologia „Poeți sălăjeni ai Cenaclului «Silvania»”.

 Din 1990 până la pensionare (aproape 20 de ani) a fost redactor, apoi redactor-șef adjunct sau secretar general de redacție la „Graiul Sălajului” și corespondent „Rompres” (în prezent Agerpres) pentru Sălaj  (1996-1999).