Strigoi şi vrăji de dragoste

Creştinii îl prăznuiesc duminica aceasta pe Sfântul Apostol Andrei, creştinătorul neamului românesc. Este o sărbătoare cunoscută datorită tradiţiilor şi obiceiurilor sătenilor de a se apăra de strigoi, dar şi pentru ritualurile de dragoste făcute de fete pentru a-şi afla ursitul. Doctor în etnologie, Camelia Burghele, le spune cititorilor Graiul Sălajului cum vedeau ţăranii sălăjeni sărbătoarea, cum se apărau de strigoi şi ce vrăji de dragoste făceau fetele.
 “Sfântul Andrei este exact tipul de sărbătoare după care se poate preda o lecţie de etnografie referitoare la calendarul popular, unde cadrele magico-rituale se suprapun peste cele religioase, impuse de Biserică. În scenariul precreştin, Sfântul Andrei era apărătorul de fiarele sălbatice, patronul lupilor şi unul dintre ‘moşii’ care atestau degradarea şi îmbătrânirea timpului de-a lungul unui an agro-pastoral (alături de moş Nicolae şi moş Crăciun). În cadrele religioase creştine, el are semnificaţiile apostolice cunoscute, fiind, printre altele, cel ce a propovăduit creştinismul în Dobrogea”, explică Burghele.
 Referitor la tradiţiile specifice sărbătorii, entologul spune că sărbătoarea populară a Sântandreiului este “un sabat al strigoilor”. “Credinţele populare spun că în ajunul sărbătorii strigoii ies din morminte şi umblă prin case, căutând meliţele, pentru că aveau nevoie de limbile acestora, cu care se băteau între ei. Aceste bătăi între strigoii înarmaţi cu meliţe, care se duceau între hotarele satelor, erau continuarea celor de la Sângiorz, când strigoii se băteau între ei, între hotare, pentru a-şi împărţi teritoriile în sfere de influenţă. Acum, strigoii trebuie să îşi valideze această putere, prin punerea în act a demersurilor lor magico-malefice: duc laptele de la vaci, lasă femeile sterpe, aruncă deochiul peste oameni, stop_coloana ‘poartă’ oamenii care calcă în ‘urmă rea’ şi fac tot felul de lucruri reprobabile. De aceea, pentru a împiedica astfel de nelegiuiri, ţăranii din satele sălăjene ascund în acestă noapte meliţele, pentru ca strigoii să nu poată avea acces la ele şi ung uşile şi ferestrele cu usturoi (cu ‘ai’), ca să împiedice intrarea înăuntru a strigoilor, moroilor şi pricolicilor, care, se ştie, sunt deranjaţi de mirosul înţepător al usturoiului”, explică dr. Camelia Burghele… .
 Pe de altă parte, cealaltă componentă dezvoltată de sărbătoare este cea a divinaţiei erotice. “Acum, fetele îşi ghiceau ursitul. Fetele nemăritate făceau o turtă sărată, pe care o rupeau în două: jumătate o mâncau seara, în ajunul sărbătorii de Sântandrei, iar cealaltă jumătate o puneau sub pernă. Noaptea, din cauza setei, urmau să îşi viseze ursitul, sub forma unui fecior care le va aduce apă. Ei bine, se credea că acela va fi cel cu care se va mărita fata… şi vreau să vă spun că multe dintre femeile cu care stau de vorbă în campaniile mele de teren îmi mărturisesc că aşa s-a şi întâmplat”, ne spune Camelia Burghele.
 Observaţia generală este aceea că acest activism magic intens al fetelor, în preajma sărbătorilor de iarnă, vine să compenseze lipsa de activism social al fetelor, comparativ cu activismul maxim al feciorilor, cei care acum formează ceata sau ‘rândul de corindători’, care va deţine, practic, primatul social până după Bobotează”, ne dezvăluie Camelia Burghele din tradiţia fermecătoare a satului sălăjean.