decembrie 5, 2025

Strada Gheorghe Doja a luat-o la vale

imagine-articol0_40822

Strada Gheorghe Doja a luat-o la vale. Marţi seara a luat-o, după o ploaie care n-a durat nici măcar o oră. Trecătorii priveau uimiţi şi se îngrozeau când auzeau troznind asfaltul şi vedeau cum şuvoaiele îl duc la vale. Asfaltul turnat în urmă cu mai puţin de două săptămâni. Cel mai mult au avut de pătimit şoferii care au ieşit după ploaie cu maşinile pe stradă. Priveau la gropile lăsate în asfalt şi se cruceau. Unii erau din zonă şi nu-şi puteau explica de ce cască asfaltul gura tocmai în faţa autoturismelor lor. N-au prea găsit explicaţii pe moment şi se fereau cum puteau. Nici noi n-am găsit explicaţii, doar abia a doua zi am aflat că de vină ar fi canalizarea. Canalizarea aceea nouă, cu care prin 2012 edilii Zalăului se băteau în piept.

Am avut stradă bună, o săptămână

În urmă cu aproape o lună, SC Citadin SRL a purces la asfaltarea străzii Gheorghe Doja pe tronsonul de la intersecţia cu strada Eminescu, până la intersecţia cu strada Stadionului (lângă Uni-carm). Se impunea, pentru că pe această porţiune carosabilul semăna mai mult cu valurile mării de atâtea denivelări. Cu toate că se turna un banal covor de asfalt pe o distanţă de vreo două sute de metri, lucrările au durat mai bine de două săptămâni, creând nemulţumiri printre conducătorii auto care aveau drum în zonă. În sfârşit, am răsuflat uşuraţi când lucrările s-au finalizat şi Citadin şi-a stâns sculele. Altă viaţă! Numai că ea n-a ţinut numai până marţi seara, când, vorba cântecului, “Podul de pia-tră s-a dărâmat / A venit apa şi l-a luat…”stop_coloana

Cine plăteşte, la urma urmei?

Paul Maghiu, purtător de cuvânt al SC Citadin SRL, întrebat fiind de ce a lut-o la vale strada Gheorghe Doja, spunea că de vină este canalizarea. Gurile de canal nu fac faţă debitului mare de apă şi refulează. Apa s-a prelins sub noul covor de asfalt şi l-a umflat. Lângă o gură de canal, o bu-cată de carosabil s-a prăbuşit în hău. Pe mari porţiuni, asfaltul este crăpat, ba chiar s-a făcut un şanţ pe mijlocul străzii. Cum lucrarea abia fost finalizată, era de aşteptat ca Primăria să ceară socoteală constructorului şi mai ales Companiei de Apă Someş SA, care gestionează canalizarea şi, impli-cit, gurile de canal. Edilii n-au uitat că ani de zile în faţa Primăriei din Zalău asfaltul se umfla şi crăpa la fiecare ploaie. A fost necesar timp îndelungat până să se decopere că de vină este canalizarea. Văzându-se pusă în faţa faptului împlinit, conducerea Companiei de apă Someş SA a promis că ea (compania adică) va suporta toate cheltuielile pentru repararea străzilor afectate de apă din cauza unei canalizări necorespunzătoare. Apoi, vorba lui @nea Iancu, “Pupat Piaţa Independenţei”. Bineînţeles, pe banii noştri.