Au trecut si alegerile. Ne-am ales si parlamentarii. Acei oameni care ar trebui sa reprezinte interesele noastre, acolo in sfatul tarii. Numai ca multi dintre alesii nostri nu cunosc sau nu vor sa cunoasca realitatile cu care traiesc cei care voteaza, care le-au acordat increderea, iar reprezentarea lor este zero barat. Parlamentarii stiu cel mai bine sa voteze legi asa cum dicteaza partidul din care fac parte. De multe ori in interesul lor si al clicii in care au intrat. De multe ori, sfidand si cel mai elementar bun simt. Asa se face ca in timp ce milioane de oameni se tarasc prin existenta cu o pensie de 400 de lei, parlamentarii si-au asigurat un trai de huzur la batranete votandu-si pensii speciale de mii de lei. Pentru multi parlamentari, Parlamentul nu-i decat un mijloc de capatuire, interesele lor sunt pe primul loc. Daca-i intrebi pe cei patru parlamentari care ne-au reprezentat in mandatul trecut stop_coloana si care ne vor reprezenta si-n viitorul Parlament ce au facut pentru alegatorii lor, cu putine lucruri se vor putea lauda. Cu foarte putine, pentru salariile lor babane timp de patru ani. Iti vor putea spune ca au fost prin tari exotice in cine stie ce elegatii, dar nu stiu cati saraci sunt in Testioara si cate familii n-au lemne de foc acum in toiul iernii. Nu vor sti nici cati copii sunt nescolarizati in Pusta Vale, nici cate scoli salajene n-au autorizatie de functionare. Ei le stiu pe ale lor. Sa puna bila in urma in care zice partidul, iar cand sunt obositi sa mai traga cate un pui de somn in fotoliile confortabile ale Parlamentului.