Statul va deschide fiecarui nou-nascut un cont educational reprezentand echivalentul in lei a sumei de 500 de euro, potrivit noului proiect al Legii educatiei, reglementare cuprinsa si in proiectul Andronescu, varianta preluata din propunerile Comisiei prezidentiale.
Potrivit articolul 302 din noul proiect de lege, se instituie deschiderea unui cont educational reprezentand sprijinul acordat de stat pentru exercitarea dreptului la educatie permanenta.
„Statul sprijina dreptul la educatie prin acordarea sumei in echivalentul in lei a 500 de euro fiecarui copil, la nasterea acestuia”, se arata in proiectul Legii educatiei obtinut de MEDIAFAX.
In noul proiect al Legii educatiei sunt prevazute conditiile in care va fi acorda si utilizeaza aceasta suma. Potrivit documentului, acest cont educational va fi acordat tuturor copiilor nascuti dupa intrarea in vigoare a Legii educatiei.
Si proiectul Legii educatiei nationale din septembrie 2009, elaborat in mandatul Ecaterinei Andronescu, document pe care Guvernul a dorit sa il promoveze prin angajarea raspunderii, prevedea ca statul sprijina dreptul la educatie permanenta prin acordarea sumei reprezentand echivalentul in lei a 500 de euro, calculat la cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca Nationala a Romaniei si valabil la data platii, fiecarui copil cetatean roman, la nasterea acestuia.
Potrivit proiectului din 2009, suma se depunea intr-un cont de depozit, numit cont pentru educatie permanenta, deschis la trezoreria statului pe numele copilului de oricare dintre parintii firesti, de imputernicitul acestora sau de reprezentantul legal al copilului, pe baza certificatului de nastere.
Proiectul mai prevedea ca numai copilul poate retrage sume din contul pentru educatie permanenta, incepand cu varsta de 14 ani si cu acordul expres, dupa caz, al parintilor, tutorelui sau reprezentantului legal. Sumele puteau fi utilizate doar pentru achizitia de tehnica de calcul, programe de calculator, fond documentar, precum si pentru finantarea studiilor copilului titular.
Noul proiect de lege privind sistemul educatiei ar urma sa fie discutat, in prima lectura, in sedinta de astazi a Guvernului, organizata la Iasi.
Statul va deschide fiecarui nou-nascut un cont educational de 500 euro
Articole
Comisia Europeană a aprobat bani pentru fermierii români afectați de secetă. Cine primește banii
Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat în valoare de două miliarde de lei (400 de milioane de euro) pentru despăgubirea fermierilor români afectați de secetă. Vor primi sprijin financiar din acești bani producătorii agricoli care au fost afectaţi în mod direct de seceta severă din perioada septembrie 2023 – august 2024. Sumele sunt pentru culturi de grâu, triticale, orz, ovăz, rapiţă, floarea soarelui şi porumb. Pentru a beneficia de ajutoare financiare, producătorii agricoli trebuie…
Mai mult...Aproape 6 mii de hectare de teren cadastrate gratuit, în comuna Ip
Un număr de 10.462 de imobile cu o suprafață totală de 5.865 de hectare din comuna Ip au fost măsurate și urmează să fie intabulate gratuit pentru cetățeni. Reprezentanții OCPI Sălaj au participat vineri, 11 octombrie, împreună cu reprezentanții primăriei comunei IP și ai prestatorului S.C. Topoexim Expert S.R.L. la ședința privind publicarea documentelor tehnice ale cadastrului, ca urmare a realizării lucrărilor de înregistrare sistematică la nivel de întreg UAT, în comuna Ip. Rezultatele lucrărilor de înregistrare…
Mai mult...