martie 20, 2025

Statul iti da bani sa iti izolezi termic casa

statul-iti-da-bani-sa-iti-izolezi-termic-casa0_53881

Persoanele fizice care vor sa isi izoleze termic locuintele vor putea beneficia de fonduri nerambursabile de la stat prin programul „Casa verde Plus”. Se acorda cel mult 40.000 de lei, potrivit actului normativ al Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor publicat vineri în Monitorul Oficial.
Concret, persoanele fizice vor putea solicita cel mult 40.000 de lei (statul acorda maximum 120 de lei pe metru patrat izolat si finisat), bani care vor fi acordati sub forma unei prime de eficienta energetica.
Sunt eligibile atat locuintele deja existente, cat si cele aflate in faza de constructie.
De precizat ca banii se acorda doar pentru izolarea termica a locuintelor individuale, nu si a blocurilor.
Potrivit Ordinului nr. 2.425/2016 al Ministerului Mediului, locuinta individuala, pentru care se va putea cere finantare, este considerata „orice constructie de sine statatoare sau parte a unei alte constructii care a fost construita sau transformata in scopul de a fi folosita de regula de o singura gospodarie pentru satisfacerea cerintelor de locuit”. Se asimileaza locuintei cladirea cu destinatie de locuinta cu regim de inaltime de cel mult P+2E si doua unitati locative, detinute in proprietate de persoane fizice distincte, neconstituite in asociatie de proprietari.
Fiecare solicitant va putea cere o singura prima de eficienta energetica. Eventualele costuri suplimentare, care fie depasesc suma maxima acordata, fie nu sunt eligibile, vor fi suportate de solicitant. Cheltuielile eligibile includ atat achizitia de produse si servicii, cat si lucrarile propriu zise, cu TVA cu tot, dar si serviciile de proiectare, in limita a cel mult 5 la suta din investitia de baza, numai pentru proiectele care presupun izolarea unei locuinte existente.
La izolarea locuintei prin Programul Casa Verde Plus trebuie folosite materiale de izolatie de origine organic-naturala – canepa, lana, bumbac-, denim reciclat, pluta, celuloza din materiale reciclate si alte materiale de origine organic-naturala agrementate tehnic. 

Solicitarile nu se mai depun la Agentia Judeteana pentru Mediu,
ci direct la Administratia Fondului pentru Mediu

Desi actul normativ a fost publicat deja in Monitorul Oficial, nu se stie deocamdata data de la care se pot depune solicitari. stop_coloana
Spre deosebire de fostul program Casa Verde, solicitarile pentru Casa Verde Plus se vor depune direct la Bucuresti, la Administratia Fondului pentru Mediu, nu la Agentia Judeteana pentru Mediu.
Sesiunea de inscriere in programul „Casa Verde Plus” urmeaza sa fie stabilita in perioada urmatoare si apoi anuntata public de Administratia Fondului pentru Mediu, cu cel putin 30 de zile calendaristice inainte de începerea inscrierilor.
Mai multe detalii gasiti in Ghidul solicitantului, postat pe site-ul Autoritatii de Mediu: www.afm.ro.

Anul trecut, salajenii au stat la cozi ca pe vremea
lui Ceausescu pentru Programul Casa Verde

Anul trecut, in octombrie, salajenii s-au calcat in picioare pentru a beneficia de Programul Casa Verde. S-au asezat la coada cu o seara inainte, pentru a fi siguri ca dimineata vor reusi sa isi depuna dosarele pentru a beneficia de finantare pentru incalzirea locuintelor.
Prin programul Casa Verde, Administratia Fondului pentru Mediu a finantat instalarea de panouri solare si pompe de caldura, cuantumul finantarii fiind de pana la 3.000 lei pentru instalarea panourilor solare nepresurizate, pana la 6.000 lei pentru instalarea panourilor solare presurizate, pana la 8.000 lei pentru instalarea pompelor de caldura.
Suma de 669.083 lei alocata initial Salajului s-a dovedit mult prea mica si a fost epuizata chiar in prima zi. Au fost acceptate initial 112 dosare, apoi Administratia Fondului de Mediu a suplimentat fondurile cu 25 la suta din suma initiala, adica inca 167.270 de lei. Chiar si asa, multi doritori au ramas pe dinafara.