Statul funcționează cu taxele tale
Mai este nici un an până la alegerile locale și parlamentare. Cei care sunt acum la putere se asigură pentru orice eventualitate. Dacă vor fi aleși din nou, DNA nu prea-i mai lasă să facă afaceri. Dacă nu ies… Parlamentarii și-au votat venituri frumușele la bătrânețe, pe lângă pensia care li se cuvine. Ba au propus același tratament pentru foștii aleși locali. Demnitarii și-au triplat lefurile. Nu spunem noi că ar avea salarii mari, raportat la Uniunea Europeană, dar nici noi, muritorii de rând, nu avem lefuri la fel ca frații noștri europeni. Diferența este că noi ne facem datoria de plătitori de taxe. Își fac datoria cei pe care i-am ales? S-au ținut de promisiunile din campaniile electorale? Pentru ce merite își votează beneficii?
Mă uit cu un gust amar la spotul care ni se livrează zilnic la televizor. „România funcționează cu taxele tale”. Și ar trebui să funcționeze la câte taxe și la ce nivel plătim. Spotul arată autostrăzi, salvări SMURD, școli moderne. „Toate aceste lucruri sunt posibile datorită taxelor pe care tu le plătești, iar ANAF le colectează. stop_coloana Distribuția lor este stabilită de guvernul României și aprobată de Parlament, dar banii vin de la tine, contribuabilul. Iar când tu îți achiți taxele fiscale corect, sunt bani pentru toate. Ești un bun român, România funcționează cu taxele tale”, ne asigurț mesajul publicitar.
Nu prea beneficiem nici de autostrăzi sau drumuri bune, nici de sistem de sănătate eficient, nici de rezultate bune în educație. Banii merg la privilegii speciale pentru cei pe care i-am ales și care au uitat de spitalele și școlile pe care le-au lăsat în teritoriu. DNA ne sarată zilnic unde sunt banii noștri, banii din taxele noastre. CNA ar face bine să se sesizeze dacă nu cumva spotul TV nu e reclamă mincinoasă.
Ce ziceți, pe cine votăm anul viitor?
