De la sfarşitul lunii martie suntem bombar-daţi cu informaţii oficioase că trăim mai bine. Numai că, din semnalele pe care le avem, omul de rand nu prea simte asta. Că se practică manipularea masei prin infor-maţii eronate nu este un secret faţă de nimeni, dar cand statisticile oficiale ne spun că in luna martie majoritatea salaria-ţilor au primit mai mulţi bani decat cu o lună in urmă, mai că am crede şi noi, cei care nu suntem in fericita situaţie, că lucrurile se indreaptă. Un buletin statistic transmis de Direcţia Judeţeană de Statistică ne spune că in luna martie, salariul mediu nominal brut pe ţară a fost de 2.056 lei, cu 5,6 la sută mai mare decat cu o lună in urmă. Cele mai semnificative creşteri ale caştigului salarial mediu in luna martie 2011 faţă de luna precedentă s-au inregistrat in ramurile: intermedieri financiare şi asigurări (+ 26,1 la sută), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+10,4 la sută), industria extractivă (…) Scăderi ale caştigului salarial mediu net in luna martie 2011 faţă de luna precedentă s-au inregistrat in ramurile: hoteluri şi restaurante (-1,9 la sută), administraţie publică şi apărare; asigurări sociale din sistemul public (-0,2 la sută)”, spun statisticile. Faţă de luna iulie, cand li s-au tăiat salariile cu 25 de procente, salariile bugetarilor au crescut cu 20,5 la sută in invăţămant, cu 14,5 la sută in sănătate şi asistenţă socială, respectiv cu 9,7 la sută in administraţia publică, se mai arată in buletinul statistic. Să fie oare aşa? Dacă, dumneavoastră, salariaţii, ne confirmaţi că „Trăiţi (mai) bine” in realitate, noi vă credem pe cuvant!
Statistica spune că „trăim bine”
Articole
Toți elevii vor avea acces la programele Cercetașilor României – Protocol cu Ministerul Educației
Ministerul Educaţiei a semnat un protocol de colaborare cu Organizaţia Naţională Cercetaşii României (ONCR), a anunțat ministrul Ligia Deca. Această inițiativă își propune să ofere elevilor acces mai facil la activități și programe oferite de Organizație, menite să completeze educația formală și să promoveze un stil de viață activ, sănătos și responsabil față de mediu. „Am semnat protocolul de colaborare cu Organizaţia Naţională Cercetaşii României (ONCR). Sprijinim, astfel creşterea participării tinerilor în programele oferite de ONCR, complementare…
Mai mult...Scrisoare de mulțumire pentru toate educatoarele
Pregătirea unei serbări de Crăciun cu preșcolari – un efort nevăzut, dar de neprețuit În tradiția nescrisă a învățământului preșcolar, apropierea sărbătorilor de iarnă este marcată prin minunata Serbare de Crăciun susținută de cei mici.În spatele unei serbări de Crăciun reușite, în care cei mici strălucesc pe scenă, cu costume impecabile, poezii învățate și colinde cântate cu emoție, se află o muncă susținută și dedicată a educatoarelor. Deși acest efort este de multe ori invizibil, rezultatele sunt…
Mai mult...