decembrie 5, 2025

Starea naţiunii…in judeţul Sălaj

imagine-articol0_43188

Situaţia socio-economică a judeţului Sălaj după primele nouă luni ale acestui an a fost prezentată vineri de către Elena Mureşan, directorul Direcţiei Judeţene de Statistică Sălaj, în cadrul ultimei şedinţe a Colegiului Prefectural din acest an.

A cresut productivitatea muncii din industrie

Producţia industrial realizat de agenţii economici din judetul Salaj în luna septembrie a fost de 310.773.300 de lei, volumul acesteia fiind mai mare cu 21,4 la sută faţă de anul trecut. În luna septembrie, la capitolul productivitatea muncii din industrie Sălajul a stat foarte bine, aceasta fiind mai mare cu 22,6 la sută faţă de anul trecut.
În Sălaj, producţia industrială se bazează în mare parte pe producţia met-alurgică, pe fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, alimente, textile, articole de îmbrăcăminte, mobilier, construcţii metalice, maşini, utilaje şi echipamente, substanţe şi produse chimice.

Salariaţi puţini, salariu mic

În ceea ce priveşte numărul de salariaţi, în luna septembrie erau angajaţi 44.998 de sălăjeni, cu 397 de persoane mai mult decât anul trecut. Cu alte cuvinte, doar 20,64 la sută din sălăjeni aveau un loc de muncă în luna septembrie. Câştigul salarial mediu net din Sălaj s-a ridicat în luna septembrie la suma de 1.418 lei pe persoană, mai mic cu 16,9 la sută decât câştigul salarial mediu net pe ţară.
Numărul mediu al pensionarilor din judeţ se ridica în trimestrul al II-lea al anului 2014 la 56.430, adică peste 25,89 la sută din populaţia judeţului. Pensionarii din Sălaj, la fel ca angajaţii, de altfel, au dus-o mai rău în trimestrul al II-lea din 2014 decât majoritatea pensionarilor pe ţară, pensia medie a unui pensionar sălăjean ridicându-se la doar 766 de lei, faţă de 845 lei, cât a fost pensia medie pe ţară.

Creşte numărul de şomeri

Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii septembrie 2014 în judeţul Sălaj era de 5.525 persoane, reprezentând 1,2 la sută din numărul total pe ţară al şomerilor, mai mare cu 7,2 la sută faţă de anul trecut. Din total, numărul şomerilor aflaţi în plată la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă era de 1.697 de persoane.
Rata şomajului la sfârşitul lunii septembrie 2014 a fost de 5,1 la sută, fiind la nivelul ratei şomajului înregistrat pe total ţară.

A crescut numărul de nou-născuţi în Sălaj

Nu e nicio noutate faptul că se nasc din ce în ce mai puţin copii. Acest lucru se întâmplă atât la nivel naţional, cât şi la nivelul judeţului Sălaj. Acest lucru se datorează nivelului de trai scăzut şi a lipsei locurilor de muncă. Cu toate acestea, în luna septembrie s-au născut mai mulţi sălăjeni decât au murit. Sporul natural înregistrat în luna septembrie 2014 indică un excedent al născuţilor-vii faţă de cel al decedaţilor de trei persoane.