Bancile se asteapta ca standardele de creditare pentru populatie sa continue sa se inaspreasca si in primul trimestru, intr-o masura mai redusa decat in ultimele trei luni din 2008, si mai accentuat in cazul creditului de consum, potrivit unui sondaj publicat vineri de Banca Nationala a Romaniei (BNR).
„Standardele de creditare s-au inasprit sever la nivelul intregului sector bancar, atat in cazul creditelor pentru achizitia de locuinte si terenuri, cat si pentru creditele de consum, confirmand asteptarile din trimestrul al treilea din 2008. Prognozele pentru primul trimestru al acestui an indica in continuare inasprirea acestora, insa intr-o masura mai mica”, se arata in sondajul publicat BNR.
Termenii creditarii au devenit considerabil mai restrictivi in ultimul trimestru al anului trecut, iar cele mai insemnate evolutii s-au remarcat in cazul reducerii ponderii serviciului datoriei in venitul lunar si a majorarii primei de risc pe care clientii trebuie sa o plateasca.
„Standardele de creditare au devenit considerabil mai restrictive in trimestrul al patrulea, atat in cazul creditelor pentru achizitia de locuintele si terenuri, cat si in cazul creditelor de consum. Asteptarile in aceasta privinta au fost confirmate in mare masura. Ultimul trimestru al anului trecut a consemnat prima inasprire a standardelor pentru creditele ipotecare, bancile anticipand aceasta evolutie inca din primele trei luni din 2008”, se mentioneaza in sondaj.
De asemenea, in trimestrul patru din 2008 s-a observat o scadere semnificativa a cererii pentru credite ipotecare si cele de consum. Cererea pentru credite ipotecare a scazut in trimestrul al patrulea, ca o consecinta a majorarii costurilor cu dobanzile si reducerii gradului maxim de indatorare practicat de institutiile de credit.
„Pentru primul trimestru al acestui an, se anticipeaza o reducere suplimentara a cererii de credite ipotecare, pe fondul unei probabile inaspriri viitoare, atat a standardelor, cat si a termenilor de creditare. Totusi, aceasta evolutie ar putea fi influentata de modificarea Regulamentului privind creditare din anul 2008, care a relaxat normele prudentiale in cazul creditului ipotecar”, se precizeaza in studiul BNR. Bancile mentioneaza ca pretul locuintelor se afla pe o panta negativa, inregistrand in ultimul trimestru al anului 2008 o corectie insemnata, mai accentuata chiar decat anticipau in perioada anterioara.
Referitor la creditele de consum, cererea a scazut intr-o masura mai mare decat se asteptau bancile in ultimele trei luni din 2008, confirmand o tendinta generalizata la nivelul populatiei si mai cu seama in ceea ce priveste reducerea apetitului pentru consum. „Evolutia cea mai surprinzatoare a fost in cazul cardurilor de credit, a caror cerere a scazut mult in conditiile in care se astepta o mentinere a nivelului solicitarilor din trimestrul anterior”, se mai arata in sondajul bancii centrale.
Institutiile de credit anticipeaza continuarea corectiei preturilor locuintelor in primul trimestru, dar si a scaderii cererii pentru toate tipurile de credite de consum.
Standardele de creditare se vor inaspri si in primul trimestru
Articole
Comisia Europeană a aprobat bani pentru fermierii români afectați de secetă. Cine primește banii
Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat în valoare de două miliarde de lei (400 de milioane de euro) pentru despăgubirea fermierilor români afectați de secetă. Vor primi sprijin financiar din acești bani producătorii agricoli care au fost afectaţi în mod direct de seceta severă din perioada septembrie 2023 – august 2024. Sumele sunt pentru culturi de grâu, triticale, orz, ovăz, rapiţă, floarea soarelui şi porumb. Pentru a beneficia de ajutoare financiare, producătorii agricoli trebuie…
Mai mult...Aproape 6 mii de hectare de teren cadastrate gratuit, în comuna Ip
Un număr de 10.462 de imobile cu o suprafață totală de 5.865 de hectare din comuna Ip au fost măsurate și urmează să fie intabulate gratuit pentru cetățeni. Reprezentanții OCPI Sălaj au participat vineri, 11 octombrie, împreună cu reprezentanții primăriei comunei IP și ai prestatorului S.C. Topoexim Expert S.R.L. la ședința privind publicarea documentelor tehnice ale cadastrului, ca urmare a realizării lucrărilor de înregistrare sistematică la nivel de întreg UAT, în comuna Ip. Rezultatele lucrărilor de înregistrare…
Mai mult...