Mai bine de jumatate dintre fermieri nu si-au primit avansul de 70 la suta pentru platile la hectar, dar Guvernul vine cu restul de 30 la suta.
Vazand ca fondurile alocate pentru agricultura au un grad de absorbtie redus, Guvernul a adoptat o hotarare privind reglementarea unor masuri financiare temporare tocmai pentru a stimula gradul de absorbtie. Executivul a alocat prin acest act normativ suma de 1,4 miliarde lei Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, din veniturile obtinute din privatizare, fara dobanda cu termen de rambursare pana la finele anului 2010. Potrivit lui Ioan Tarau, sef serviciu ajutoare de stat si masuri de piata din cadrul Centrului Judetean Salaj al APIA, fondurile sunt destinate asigurarii surselor necesare efectuarii cheltuielilor aferente Schemelor de plata directe pe suprafata finantate prin Fondul European pentru Garantare in Agricultura pentru anul agricol 2009. Ce-i drept anul trecut prin noiembrie s-a dat un avans de 70 la suta din prefinantare, pentru platile la hectar, dar asta a fost un fel de praf in ochii…fermierilor. De ce? Pentru simplul fapt ca doar o mica parte dintre agricultori a beneficiat de aceasta prefinantare. Motivul: la ora respectiva nu erau fonduri. De fapt nici acum nu sunt, dar cate o… amagire nu strica taranului roman. Din aceeasi sursa mai aflam ca schemele de plata pentru care se asigura decontarea cheltuielilor sunt: schema de plata directa, unica pe suprafata (cuantum de 71 de euro pe hectar); schema de plata pentru culturile energetice (cuantum de 45 de euro pe hectar); schema de plata pe suprafata pentru zahar (cuantum de 165 de euro pe hectar). Zice-se ca acum vine restul de bani de 30 la suta. Dar cum spuneam mai bine de jumatate dintre fermieri nu au primit avansul de 70 la suta. In aceasta situatie 1,4 miliarde de lei nu ajung pentru efectuarea integrala a platilor directe, unice pe suprafata.
Banii vor intra in contul beneficiarului. Cati si cand?
Decontarea platilor reprezentand cheltuielile aferente schemelor de plati directe se efectueaza de catre Agentia de Plati si Interventii in Agricultura prin centrele sale locale si judetene. Sumele se vireaza in contul beneficiarului, deschis la una dintre banci, in termen de zece zile de la intrarea in vigoare a prezentei hotarari.