DAST TRAINING CENTER SRL împreună cu partenerul Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Satu Mare, cu sprijinul Camerei de Comerț și Industrie Sălaj, vă invită la evenimentul de informare cu privire la proiectul „RESTART URBAN – Sprijin pentru înființarea de întreprinderi sociale în mediul urban”.
Evenimentul va avea loc la sediul Camerei de Comerț și Industrie Sălaj, în municipiul Zalău, strada Corneliu Coposu nr.3, în data de 21 august, cu începere de la ora 12.00.
Obiectivul general al proiectului este oferirea de sprijin pentru dezvoltarea antreprenoriatului social în regiunile Nord Vest și Vest, prin furnizarea de servicii integrate de formare profesională și consiliere antreprenorială specializată în domeniul economiei sociale, în scopul facilitării accesului la piața muncii pentru 132 persoane, prin înființarea a 21 structuri sustenabile de economie socială în localitățile urbane din cele 2 regiuni, în cadrul cărora vor fi create 147 de noi locuri de muncă.
Sunt așteptați să se înscrie în grupul țintă al proiectului: persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, persoane cu vârsta între 30 și 35 de ani, șomeri, șomeri de lungă durată, persoane din grupuri dezavantajate pe piața muncii, persoane inactive, care doresc să înființeze întreprinderi sociale în mediul urban din regiunile Nord Vest și Vest.
“Îți oferim 4 motive pentru care vrei să te înscrii în proiect: înveți de la formatori cu experiență, devii antreprenor social, obții 100.000 de euro pentru afacerea ta socială, beneficiezi de consiliere gratuită. Vino la evenimentul nostru, ca să obţii instrumentele necesare pentru a începe să îți dezvolți ideea de afacere socială: know-how și bani”, transmit organizatorii.
Pentru informații suplimentare, contactați Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Satu Mare la adresa de e-mail cameradecomert.satumare@yahoo.com.