In locul Spitalului din Cehu Silvaniei se va infiinţa un cămin cu 60 de locuri pentru varstnici.
Primarul din Cehu Silvaniei, Andrei Varga, şi-a luat gandul de la salvarea de la desfiinţare a Spitalului de Boli Cronice din localitate. Acum lucrează la intocmirea documentaţiei necesare pentru transformarea unităţii spitaliceşti in cămin de bătrani, cu sprijinul financiar al Guvernului. Conform unui ordin al Ministerului Sănătăţii, de la 1 aprilie Spitalul din Cehu nu va mai putea trata pacienţi. „Am făcut tot posibilul pentru păstrarea spitalului, dar nu s-a putut. Ar fi oportun să putem infiinţa un cămin de bătrani, să ne alegem cu ceva in loc”, a declarat edilul.
Personal pus pe drumuri
Marea problemă este cea a personalului care lucrează in spital. Este vorba despre 38 de angajaţi, dintre care patru medici. Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat că nici un angajat nu va rămane fără loc de muncă. 30 dintre ei pot opta pentru a lucra in căminul de bătrani ce urmează să se infiinţeze. Ceilalţi opt pot opta pentru un loc de muncă dintre cele peste 500 vacante din spitalele din judeţ. In funcţie de locurile disponibile, pot alege un loc rămas vacant in spitalele din judeţele limitrofe. Asta, in condiţiile in care sunt dispuşi să lucreze la cateva zeci de kilometri distanţă.
60 de locuri noi pentru bătrani
Andrei Varga ne-a spus că in clădirea spitalului se doreşte infiinţarea unui cămin de bătrani cu 60 de locuri. Guvernul va finanţa 1.411 de lei pentru fiecare persoană, timp de trei luni. După aceea, cel mai probabil, primăria va trebui să intreţină şi să administreze căminul pentru varstnici. Nu se dau bani nici pentru reamenajarea şi dotarea spaţiilor conform standardelor funcţionării unui cămin de bătrani. De cealaltă parte, primarul spune că nu mai poate face modificări semnificative la bugetul pe 2011. Are la dispoziţie suma de 100.000 de lei pe care a alocat-o la inceputul anului pentru cheltuielile de funcţionare necesare pentru spital.
Centru de permanenţă pentru bolnavii din Cehu
Lipsa serviciilor medicale din Spitalul de Boli Cronice va fi inlocuită printr-un centru de permanenţă. Andrei Varga ne-a declarat că a luat legătura cu conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj pentru a urgenta infiinţarea unui centru de permanenţă. „Avand in vedere că de la 1 aprilie se va desfiinţa spitalul, am solicitat DSP incheierea unui contract cu incepere de funcţionare a centrului de la această dată, astfel incat comunitatea să nu ducă lipsă de servicii medicale de urgenţă”, a precizat primarul. Medicii de familie din localitate şi-au arătat disponibilitatea pentru a oferi servicii medicale de urgenţă in regim de permanenţă. Centrul va funcţiona cu aparatura unităţii de primire a urgenţelor. Varga a menţionat că sunt promisiuni pentru menţinerea substaţiei de ambulanţă, care are in prezent două vehicule şi urmează să mai primească unul cu dotări ultramoderne şi cu personal specializat.
Spitalul din Cehu devine azil
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...