Medicii si profesorii, doua categorii profesionale esentiale in bunul mers al societatii, s-au saturat de umilinta si au iesit in strada. Guvernantii le-au raspuns pana acum cu…tacerea.

Ca urmare a seriilor de proteste ale angajatilor din sanatate desfasurate in aceasta toamna ramase fara ecou, angajatii din sistemul sanitar vor fi luni, 25 noiembrie, in greva de avertisment, iar pe 28 noiembrie este anuntata greva generala pe termen nelimitat. “Avand in vedere ca guvernantii au raspuns la demersurile noastre prin tacere, ca guvernantii nu isi asuma public responsabilitatea pentru subfinantarea sistemului sanitar, ca guvernantii considera ca s-au achitat cu brio de rezolvarea revendicarilor profesionistilor din sistemul sanitar, ca prin politicile lor financiare, aceiasi guvernanti creeaza premisele unei subminari a sanatatii pu-blice, la care noi, medicii, nu dorim sa fim complici, nu ne ramane decat o solutie: greva”, a spus Florin Chirculescu, presedintele Federatiei Sindicatelor Medicilor <>, preluat de Mediafax.
Chelement Hodis, presedintele Sanitas Salaj, ne-a declarat ieri ca din cei 1.060 de membri si sindicatului Sanitas din judetul nostru, in jur de 680 au semnat pentru declansarea grevei generale. Potrivit legii, odata ce s-au strans semnaturile a mai mult de jumatate din membrii sindicatului, poate avea loc greva generala. Sindicalistul din sistemul de sanatate salajean mai spune ca “Ministrul Sanatatii a refuzat constant dialogul pentru rezolvarea revendicarilor membrilor Sanitas si am solicitat demiterea lui”. Chelement Hodis spune ca in data de 25 noiembrie, toate spitalele din tara vor fi in greva de avertisment timp de doua ore, in intervalul orar 8.00 – 10.00. “In cele doua ore, bolnavii nu isi vor putea ridica retetele si nu vor putea fi consultati, insa urgentele vor functiona”, explica liderul sindicalistilor din sistemul de sanatate salajean.
Principalele cerinte ale medicilor, ale asistentelor si ale personalului auxiliar din sistemul sanitar sunt: alocarea a minimum 6 la suta din PIB pentru sanatate, o legislatie care sa garanteze inde-pendenta profesionala a celor care lucreaza in sistemul public si privat, o lege a salarizarii specifica sistemului de sanatate, apararea demnitatii si renuntarea la denigrarea profesionistilor de catre autoritati, organizarea unitatilor medicale cu paturi in sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte si de calitate pentru pacienti, precum si consultarea reala a Coalitiei Profesionistilor din Sanatate cu privire la orice masura ce poate afecta functionarea sistemului de sanatate.

Profesorii stabilesc saptamana viitoare calendarul protestelor

Saptamana trecuta, aproape 10.000 de cadre didactice din invatamantul preuniversitar au protestat in Bucuresti, cerand salvarea invatamantului romanesc prin alocarea a sase la suta din PIB, dar si stabilirea unei noi legi a salarizarii. Din Salaj au participat la actiunile de protest 20 de sindicalisti. “Lupta nu este gata, abia acum a inceput si urmeaza alte actiuni”, ne spunea atunci Vasile Sarb, liderul sindical care reprezinta liceele salajene. La randul lui, Eusebiu Lehene, liderul sindicalistilor din invatamantul salajean, ne-a declarat ieri ca “saptamana viitoare, mai exact joi, vor avea loc negocierile la Bucuresti si vom vedea in ce masura se va putea stabili un calendar al solutionarii revendicarilor care deja au fost inaintate Ministerului”. Dupa cum explica sindicalistul salajean, in functie de discutiile ce vor avea loc joi la Palatul Parlamentului, se va stabili calendarul urmatoarelor actiuni de proteste ale profesorilor. “Suntem constienti ca nu se vor putea solutiona toate revendicarile, insa vrem sa vedem ca le vor lua in calcul pe cele absolut necesare”, a precizat in incheiere Eusebiu Lehene.
Revendicarile profesorilor sunt: alocarea, incepand cu 2014, a minimum sase la suta din PIB pentru educatie; mo-dificarea Legii Educatiei Nationale, inclusiv in ceea ce priveste statutul personalului didactic (sa se elimine discriminarile existente in prezent si cresterea gradului de implicare a cadrelor didactice in luarea deciziilor); adoptarea unei legi de salarizare prin care sa-lariile profesorilor debutanti sa creasca cu 50 la suta, iar ra-portul dintre salariul de baza maxim si cel minim sa fie doi la unu; dar si regandirea programelor scolare si a sistemului de evaluare a elevilor.