Ziua bună, dragi cititori!

Un călugăr străbătea liniștit drumul care ducea la mănăstirea sa din munți a fost surprins de un urs înfometat. Cu acea bestie în spate, călugărul a început să fugă cu sufletul la gură. Deodată s-a trezit pe marginea unei prăpastii. Era în fața unei alegeri implacabile: ori să se arunce în gol, ori să se lase ajuns și devorat de urs.

Ursul se apropia și scrâșnea din îngrozitorii colți.

Călugărul s-a aruncat în prăpastie, dar a reușit să se prindă de o ramură care ieșea din peretele stâncos, îndreptându-se spre fundul prăpastiei. Și-a îndreptat privirea în jos și a observat o tigroaică flămândă, cu botul deschis, stând în așteptarea căderii lui.

Astfel, sărmanul călugăr stătea prins de ramură, în timp ce, deasupra lui, un urs încerca să-l înșface, iar sub el, un tigru îl astepta pândind. În acel moment, doi șoricei, deranjați de toată acea gălăgie, au ieșit din gaura lor și au început să roadă ramura de care se ținea nefericitul călugar.

Situația era disperată.

În acel moment, călugărul a zărit alături de ramură un tufiș de plante sălbatice, cu niște fructe roșii, coapte, zemoase, într-un cuvânt, numai bune de mâncat. A întins o mână, a luat două, le-a dus la gură și le-a gustat exclamând extaziat:

-Hmm! Ce bune! Ce gust plăcut!

Dragilor, nimeni nu se poate găsi într-o situație atât de disperată, încât să nu aibă nici un motiv de bucurie. A ști să-l descoperi este rodul credinței, al tăriei interioare, dar și al umorului. Pot să vină vremuri de mari atrocități și lipsuri… dacă în toate acestea mai putem găsi o speranță și un sens, acestea sunt Învierea și Veșnicia.

”Orice zi este îndeajuns de bună pentru a muri”, zice înțeleptul, care s-a pregătit o viață întreagă în vederea clipei inevitabile.

Vă invit la reflecție!

(Bruno Ferrero, 356 de povestioare pentru suflet)

Post Views: 119