Luni, 9 septembrie 2019, a inceput (din nou) scoala pentru toti elevii din judetul Salaj, un inceput in care unii au avut de cheltuit pe rechizite scolare, haine sau uniforme, iar altii au beneficiat mai mult sau mai putin prin ceea ce au pus in vanzare. Primii pe care i-am observat de dimineata, au fost florarii din fata Halei Agroalimentare, pregatiti sa vanda buchete de florii elevilor, spre a fi oferite ca ofranda mult iubitilor invatatori si profesori. Oferirea de flori e un prim gest, care anticipeaza oarecum alte ofrande pe parcursul anilor de scoala sau liceu, gen bani pentru fondul clasei sau bani pentru meditatii. Reamintim de altfel, ca primarul Municipiului Zalau, Ionel Ciunt, a interzis colectarea de bani pentru fondul clasei. Institutiile de invatamant pe care am reusit sa le vedem de dimineata, erau pline de elevi si parinti inarmati cu aceste buchete. Pe fetele unora se citeau emotiile, iar pe ale altora plictisul, datorita obisnuintei cu ritualul inceperii anului scolar. Ritual cand invatatoarele, directoarele si inspectoarele pot sa-si etaleze coafurile, hainele cu culori vii, ca la Bolywood sau diamantele, pentru care te intrebi daca e suficient un salariu de bugetar. Am mai observat ca nu doar florarii, frizerii si croitorii au beneficiat de acest inceput de an scolar, ci si localurile din apropierea scolilor. Localuri care pe langa sucuri, au avut in oferta si cate o bere pentru minori, abia iesiti de la festivitati, probabil pentru a-i racori, dupa discursurile mai mult sau mai putin inspirate ale oficialitatilor, invitate sa-si dea cu parerea despre viitor (uitand prezentul) si a da o anumita "greutate" evenimentul si scolii la care au participat prin prezenta lor. Sa ne intelegem, nu vrem sa publicam poze cu minori, in ipostaza de viitori alcoolisti, ci sa tragem un semnal de alarma pentru cei care sunt obligati sa faca anumite controale. Mai ales, pentru a se evita situatii precum cea de la Baia Mare, cand un olimpic la matematica a cazut in patima unuia dintre cele mai cumplite vicii, care alaturi de alcoolism si cel al drogurilor ne tenteaza si distrug tinerii.
rn
Din informatiile primite, nu prin Biroul de Presa de la Ipj, acolo unde sunt mai multi bugetari, decat redactori la ziarele locale, am aflata ca prima doamna a invatamantului local, Maria Pop, inspectorul Scolar Judetean, a participat cu ocazia inceperii anului scolar, la inagurarea scolii din Cosei. Speram ca cel putin aceasta scoala, nu face parte din cele 181 de scoli din judet, fara paza si supraveghere sau din cele 21 de scoli fara autorizatie ISU. Chiar daca responsabilitatea in anumite privinte legate de scoli, a fost pasata primariilor din ordin al Ministrului Educatiei, la initiativa tocmai a celor de la Inspectoratul Scolar Judetean Salaj, ramane totusi obligatia morala de a informa, cel putin parintii cu privire la starea reala a scolilor din judet la inceput de an, pentru a stii clar in ce conditii odraselor vor studia. Asa ca profitam si noi de acest inceput de an scolar, sa va invitam sa ne semnalati, ceea institutiile abilitate au omis prin "uitare" sau din lipsa de timp de a vrea sa comunice, ce probleme intampina copiii vostri, chiar de la inceput de an scolar, in institutiile de invatamant, acolo unde merg sa studieze. Va invitam sa folositi formularul de contact de pe site-ul Graiul Salajului si sa ne trimiteti poze sau video, cu ceea ce considerati, ca este necesar spre a fi adus in atentia publicului. Nu uitati sa lasati si un numar de telefon, o conditie pe care o punem pentru a da prioritate la semnalarea dumneavoastra.