Ecaterina Biru, soția preotului greco-catolic din Sălăjeni și victimă a cumplitului accident de miercurea trecută din Mihăiești, Cluj, are nevoie urgentă de sânge, fiind internată, în stare gravă, pe secția ATI la Chirurgie 1 din Cluj-Napoca.

Apelul privind necesitatea donării de sânge a fost făcut pe rețelele de socializare de prieteni și cunocuți ai familiei Biru: ”Este nevoie urgentă de sânge pentru o mămică în stare foarte gravă la ATI Cluj-Napoca (femeia din accidentul grav de la Sânpaul). Numele pentru donare Biru Ecaterina, internată la Chirurgie 1 Cluj Napoca, secția ATI. Mulțumim tuturor celor care pot dona”.

Toți cei care pot dona sunt rugați să meargă la centrele de donare și să specifice datele pacientei menționate în anunț.

Vă reamintim că Ecaterina Biru se afla pe scaunul din dreapta al autoturismului în momentul în care s-a produs impactul fatal cu un autocamion, impact în urma căruia soțul ei – preotul Cristian Biru – a decedat pe loc, iar fetița lor de 4 ani a suferit câteva leziuni, fiind pe bancheta din spate, într-un scaun special pentru copii.

ISU Cluj declara după producerea accidentului că ”o femeie de circa 40 de ani a fost descarcerată din autoturism și a fost preluată de către elicopterul SMURD pentru a fi transportată la spital. O fetiță de 4 ani a primit asistență medicală de urgență la fața locului și a fost transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate. În momentul sosirii forțelor de intervenție la locul accidentului au constatat că un bărbat, de circa 40 de ani, prezenta traumatisme incompatibile cu viața”.

Familia Biru venea de la Cluj spre Sălăjeni, unde preotul biru slujea de aproximativ trei luni. A pierdut controlul volanului și a intrat într-un autocamion care circula dinspre Zalău spre Cluj. În urma accidentului, circulația pe DN 1F a fost blocată mai bine de o oră pe ambele sensuri și a fost nevoie de intervenția elicopterului SMURD.

Preotul Cristian Biru a fost înmormântat sâmbătă, 10 iulie, în capela familiei din Cimitirul Pomet din Cluj Napoca, iar slujba de înmormântare a avut loc la Capela Episcopiei Greco-Catolice de pe strada Moților din Cluj.