Lucrările efective la proiectul ”Varianta de ocolire a municipiului Zalău – tronson II între DN1F și DJ 161C au început zilele trecute, după ce Ministerul Transporturilor a eliberat, în 26 martie, Autorizația de construire a uneia dintre cele mai importante investiții din Zalău. Constructorul care a câștigat licitația pentru executarea lucrărilor (asocierea româno-chineză Sinohydro Corporation Limited – Good Prod SRL) își organizează șantierul în aceste zile și trasează traseul șoselei de ocolire a municipiului, care va uni tronsonul actual al șoselei de centură (cuprins între DN1F intrarea în Zalău dintre Hereclean și Aghireș) cu drumul național 1F, pe Meseș. Cum utilitatea actualului tronson al centurii este limitată și zace așa de aproape 15 ani, odată cu finalizarea celui de-al doilea tronson traficul greu din oraș va dispărea, implicit și calitatea străzilor va fi alta.

Noul traseu al centurii Zalăului – așa cum a fost propus Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) de administrația locală în urmă cu trei ani și care a trecut toate etapele de avizare și autorizare – are o lungime de 5,535 kilometri şi este unul sinuos, cuprinzând realizarea a cinci viaducte, a două poduri şi nu mai puțin de 15 podeţe. Drumul va avea o lăţime de 10 metri, cu şapte metri partea de carosabil şi trei benzi de circulaţie în zonele cu pantă accentuată. Odată cu startul executării acestui proiect s-a înregistrat și o premieră națională, fiind primul proiect de infrastructură realizat de chinezi la noi în țară. Valoarea investiției se ridică la 185 de milioane de euro, bani proveniți din fonduri europene.

Pentru realizarea șoselei a fost nevoie de exproprierea pentru utilitate publică a peste 272 de mii de metri pătrați de teren, despăgubirile acordate de Guvern printr-o Hotărâre, anul trecut, fiind de 860 de mii de lei.

Ionel Ciunt: ”munca administrației locale din ultimii trei ani prinde contur”

Primarul Municipiului Zalău spune că realizarea acestui proiect a intrat în linie dreaptă și că acum este o certitudine faptul că peste maxim doi ani șoseaua va fi data în folosință. Termenul pentru executarea lucrărilor este de 24 de luni de la data începerii efective a lucrărilor, dar edilul a primit asigurări din partea reprezentanților constructorului că lucrările vor fi finalizate înainte de termenul prevăzut în contract. Pentru primar aceasta este o investiție majoră, promisă zălăuanilor în 2016.

”Varianta de ocolire a municipiului Zalău – tronson II este o investiție pe care o așteptăm de mult timp și, spre bucuria noastră, munca administrației locale din ultimii trei ani prinde contur, lucrările intrând în linie dreaptă. Această investiție va contribui semnificativ la creșterea calității vieții în orașul nostru, la dezvoltarea infrastructurii rutiere și la decongestionarea traficului din municipiu. Este un proiect mult așteptat atât de noi, administrația locală, cât și de cetățenii municipiului și mai ales de mediul de afaceri”, a declarat Ionel Ciunt pentru Graiul Sălajului.

Edilul a avut, la finele lunii ianuarie, o întâlnire cu reprezentanții firmei constructoare – Li Rui, managerul de contract, și Li Hugiang, managerul de proiect. În cadrul întâlnirii s-au clarificat câteva aspecte care au vizat demararea lucrărilor, conform contractului de achiziție încheiat de constructor cu CNAIR, în urma licitației. Totodată, primarul a propus constructorului să valorifice potențialul mediului de afaceri local, prin implicarea firmelor locale în executarea lucrărilor la varianta de ocolire a Zalăului.

”Ne-am exprimat și noi, administrația locală, disponibilitatea de a ne implica în bunul mers al acestei investiții chiar dacă nu suntem parte în contractul de achiziție. Reprezentanții firmei constructoare și-au propus ca investiția să fie finalizată înaintea termenului contractual, iar datoria noastră este să facem tot ce depinde de noi pentru ca acest proiect să fie finalizat cu succes. Așa cum am mai spus în repetate rânduri, este un proiect important pentru comunitatea noastră”, a precizat Ciunt.

Epopeea centurii Zalăului

Ideea construirii variantei de ocolire a Municipiului Zalău a apărut în 2007, pe vremea fostului primar al Zalăului, Radu Căpîlnașiu. În anul 2008 au demarat lucrările la primul tronson de 9,6 kilometri, proiect derulat în perioada martie 2008 –septembrie 2010, finanţarea în valoare de peste 50 milioane de lei fiind asigurată prin programul PHARE, dar şi cu fonduri de la bugetul naţional şi local. Apoi, proiectul s-a blocat în Poligonul de trageri de la Aghireș. De acolo trebuia să continue tronsonul al doilea, care să permită traficului greu să se îndrepte pe E81, prin crearea unui tunel prin Munţii Meseş, lung de 2,4 kilometri. Din 2010, însă, de la finalizarea primei etape, lucrurile s-au oprit cu totul pentru că Primăria Zalău nu avea bani să răscumpere Poligonul de la Ministerul Apărării Naționale, plus să construiască un alt poligon pe un teren care să întrunească aceleași condiții ca cel de la Aghireș, astfel că proiectul a rămas la stadiul de promisiune timp de 10 ani. Primăria Zalău nu venise timp de 10 ani cu nicio altă propunere de traseu al șoselei de centură. În anul 2017, soluția tehnică găsită odată cu schimbarea produsă la vârful administrației locale a fost modificarea vechiului traseu al variantei de ocolire a Municipiului Zalău. Au avut loc o serie de întâlniri cu reprezentanții Ministerului Apărării Naționale și soluția propusă de administrația Ciunt a fost acceptată. Poligonul rămâne acolo, șoseaua trece pe lângă poligon și va întruni toate condițiile de siguranță propuse de specialiștii Academiei Tehnice Militare. În luna februarie 2018, CNAIR semnează contractul cu asocierea de firme Search Corporation – Best Consulting&Design pentru reactualizarea Studiului de Fezabilitate necesar și pentru întocmirea proiectului tehnic pentru realizarea șoselei de centură. În luna martie 2018, în conducerea Ministerului Transporturilor ajunge actualul administrator public al Zalăului, Călin Forț, care a reușit să avanseze substanțial proiectul. După numeroase studii, analize de traseu, documentații, adrese inter-instituționale, în luna iunie 2018, MAPN a emis primul aviz de principiu pentru traseul propus de beneficiar și a cerut un studiu balistic. Apoi au urmat toate celelalte proceduri de certificare și avizări din partea multiplelor instituții implicate, documentație deloc puțină și cu multe termene legale de respectat, iar în luna mai 2019 CNAIR a lansat pe SICAP prima licitație pentru proiectare și executarea lucrărilor, licitație reluată în luna octombrie 2019.

Odată cu schimbarea Guvernului în noiembrie 2019, la conducerea Ministerului Transporturilor ajunge Lucian Bode care a avut șansa să semneze în 2020, în calitate de ministru, HG pentru exproprieri, după ce licitația pentru proiectul tronsonului II al Variantei de ocolire a municipiului Zalău s-a încheiat și contractul a fost atribuit de CNAIR asocierii româno-chineze.

Chiar dacă epopeea centurii Zalăului a fost intens folosită în scop electoral anul trecut (Lucian Bode de la PNL fiind ministrul Transporturilor, iar Ionel Ciunt de la PSD candidat pentru un nou mandat de primar al Zalăului), cert este că, după aproape 15 ani de promisiuni, șoseaua care va aerisi Zalăul de traficul greu va fi realizată. Totul se face pentru comunitate și în beneficiul ei. Iar cei care au pus umărul, atât cât au putut, la transformarea unui proiect în lucrare efectivă și-au făcut datoria față de comunitate.