Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunță că s-au găsit soluții pentru moștenitorii de păduri fără succesiune. Până acum, o persoană moștenitoare a unei suprafețe de pădure, deși plătea impozit și pază, era în imposibilitatea de a merge la ocolul silvic, pentru a-i solicita inginerului silvic valorificarea lemnului de pe proprietatea personală. Potrivit ministrului, situația a fost remediată, prin modificarea legislației.

Prin același act normativ, a fost soluționată și problema întârzierilor privind publicarea amenajamentelor silvice în Monitorul Oficial. Aceste documente vor putea fi de acum publicate direct pe pagina web a Ministerului Mediului, a precizat ministrul.

Pe de altă parte, în această perioadă proiectul noului Cod Silvic se află în dezbateri la comisiile parlamentare.

“Cred că miza acestui Cod Silvic este de a asigura un echilibru între interesele fiecărei entități, fie că vorbim de societate civilă, ONG-uri, sindicate, proprietari de pădure, pădure privată sau pădure din domeniul public al statului român.

Prima chestiune se referă la confiscarea mijlocului de transport cu care se fură lemn din pădurile din România. Cred că hoţii de lemne nu se sperie nici de amenzi, nici de dosare penale, dar se pot speria de confiscarea mijlocului de transport. Este un lucru la care ţin în continuare şi care trebuie să rămână în noul Cod silvic şi în legătură cu care mă aştept ca atât Senatul României, cât şi Camera Deputaţilor, ca for decizional, să accepte acest argument pe care l-am expus deja.

Un al doilea lucru pe care îl consider extrem de important se referă la conflictul de interese. Nu putem accepta să fii pădurar şi o rudă de gradul I să aibă gater, să lucrezi la un ocol silvic şi o rudă foarte apropiată să facă comerţ cu masă lemnoasă. Cred că ar trebui să avem un principiu similar cu materia conflictului de interese a funcţionarilor publici.

Şi al treilea lucru este legat de accesul liber şi nerestricţionat în pădurile din România.

Legea Codului Silvic este una mult prea importantă pentru România și mă bucur să avem astfel de dezbateri. Suntem mândri că România are astăzi cele mai valoroase păduri din Uniunea Europeană. Are încă păduri virgine şi seculare, spre deosebire de foarte multe ţări din UE şi se bucură de o biodiversitate extraordinară. În ultima sută de ani sau mai mult, sectorul silvic românesc a făcut o treabă bună. Și este datoria noastră să le protejăm cât de mult putem”, spune ministrul Mediului.

Elaborarea Codului silvic a fost finanţată din PNRR, iar aprobarea şi adoptarea noului Cod silvic este un jalon din PNRR.