Elena Mîndru & Orchestra Româna de Tineret celebreaza Centenarul României cu un concert inedit de jazz simfonic în municipiul, vineri 7 septembrie 2018, de la orele 19.00, la Casa de Cultura a Sindicatelor din Zalau. Potrivit organizatorilor, în anul Centenarului României, în perioada 6-9 septembrie 2018, solista de jazz Elena Mîndru (România-Finlanda) revine în România cu cel mai important turneu al carierei sale, alaturi de Orchestra Româna de Tineret. Muzicienii vor concerta în patru orase din Transilvania unde nu exista orchestre simfonice: Sighisoara, Zalau, Negresti-Oas si Toplita. Dirijoare: Cosette Justo Valdés (Cuba/Germania), Solisti: Elena Mîndru – voce (România), Tuomas J. Turunen – pian (Finlanda), Michael Acker – contrabas (România), Borislav (Bobby) Petrov – tobe (Bulgaria), Dan Variu – fluier traditional (România). Evenimentul este realizat în colaborare cu Asociatia Transilvania Cultural, iar concertul de la Zalau este finantat partial din fonduri nerambursabile de la bugetul local al Municipiului Zalau. Concertele din cadrul turneului Symphonic Jazz in Transylvania / Jazz Simfonic în Transilvania, sunt organizate de catre Asociatia Culturala Elena Mîndru (acronim ACEM). Proiectul este co-finantat de Administratia Fondului Cultural National dar el nu reprezinta în mod necesar pozitia Administratiei Fondului Cultural National. AFCN nu este responsabila de continutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finantarii.

rn

Calendarul concertelor din cadrul acestui turneu este urmatorul:

rn

6 septembrie 2018 – Sighisoara – Sala de Concerte „Mihai Eminescu”
7 septembrie 2018 – Zalau – Casa de Cultura a Sindicatelor
8 septembrie 2018 – Negresti Oas – „Sala Dallas”
9 septembrie 2018 – Toplita – Casa de Cultura Toplita