Soferul de 55 de ani ramane fara serviciu, iar politistii i-au intocmit acte premergatoare pentru inceperea urmaririi penale.
Un barbat de 35 de ani din Zalau s-a ales marti cu leziuni grave si este internat la Chirurgie in cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Zalau, dupa ce a fost lovit pe trecerea de pietoni din zona Garii din Zalau de un autobuz al Transurbis Zalau. Autobuzul 22, care venea din zona Michelin Cord si in care se aflau peste 30 de persoane, era condus de un sofer cu o experienta in „ale sofatului” de aproximativ 30 de ani, dar care se urcase beat la volan si nu a acordat prioritate celor trei pietoni care traversau strada regulamentar, ranindu-l grav pe unul dintre ei. Potrivit informatiilor furnizate de Tincuta Dumuta, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Salaj, accidentul s-a petrecut la ora 15.15, cand „I. Ilie de 55 de ani, din Zalau, se afla la volanul unui autobuz urban, iar la o trecere de pietoni marcata si semnalizata corespunzator nu a acordat prioritate unor persoane care traversau partea carosabila si l-a accidentat grav pe zalauanul A. Cornel, de 35 de ani”. Soferul Transurbis SA a fost testat cu aparatul alcooltest de agentii Politiei Rutiere, iar rezultatul a scos la iveala ca acesta consumase alcool inainte sa se urce la volan. „Rezultatul testului cu aparatul alcooltest a evidentiat o imbibatie alcoo-lica de 0,66 miligrame/ litru de alcool pur in aerul expirat”, a precizat Tincuta Dumuta.
Politistii i-au intocmit so-ferului acte premergatoare inceperii urmaririi penale pentru comiterea infractiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana ce are o imbibatie alcoolica de peste 0,8 miligrame /litru de alcool pur in sange si pentru vatamare corporala din culpa. In plus, permisul de conducere i-a fost retinut de politisti pana la solutionarea cauzei de catre instanta de judecata.
Conducerea Transurbis SA, in urma evenimentului, a decis sa desfaca contractul de munca al soferului care a mers la munca beat, in conditiile in care a pus in pe-ricol si vietile calatorilor din autobuz. Purtatorul de cuvant al firmei de transport in comun, Paul Maghiu, a declarat pentru Graiul Salajului ca „in mod normal, soferii sunt testati prin sondaj cu aparatul etilotest inainte sa intre in ture, insa soferul in cauza a preluat autobuzul din zona Garii, fara sa treaca initial pe la garaj”. Maghiu a mai precizat ca, daca soferul nu isi va inainta demisia conducerii societatii din proprie initiativa, acesta va fi demis.
Victima are multiple traumatisme
Pietonul lovit de autobuz a fost transportat la Unitatea de Primire a Urgentelor din cadrul Spitalului Judetean cu multiple traumatisme. Codruta Puscas, purtatorul de cuvant al unitatii spitalicesti, a declarat pentru Graiul Salajului ca pacientul a ajuns la UPU „la ora 15.36, prezentand un traumatism cranio-cerebral acut, plaga contuza parieto-occipitala stanga, fracturi costale multiple, precum si un traumatism toracic acut inchis, rezultate in urma unui accident rutier”. Barbatul a fost tratat la Urgenta, dupa care a fost internat la sectia de Chirurgie a spitalului.