Societate dezorientată de miniștri inconștienți
Ministerul Educației anunță o nouă Lege a Învățământului. Examene de admitere la liceele cu număr de candidați mai mare decât locurile oferite, trei probe în plus la evaluarea de la clasa a VIII-a, învățământ profesional redus de la 3 la 2 ani și clasa pregătitoare înapoi la grădiniță sunt doar câteva dintre propunerile cuprinse în inițiativa legislativă la care încep dezbaterile pentru modificarea Legii Educației. A Educației făcute praf și pulbere. Dacă stau bine și socotesc, aproape că nu a fost vreun ministru al învățământului din ‘89 încoace care să nu vină cu o nouă lege a educației, ori cu modificări majore la cea existentă. Și asta nu pentru binele învățământului românesc, ci pentru a-și potoli ei orgoliile de atoateștiutori. Nimic științific, ci legi inițiate după ureche și modelate după gândirea mai searbădă a autorului, ca cea a guvernului din care a făcut parte. După cerințele politice de moment, după interesele unei clase sociale. Amendamente peste amendamente, modificări peste modificări, toate cu rezultatul bulversării elevilor. Generații întregi au învățat în nesiguranță. Au trecut prin școală să fie dezorientați, nu orientați, așa cum este menirea firească a școlii. Unde am ajuns astăzi? Nu am cum să nu remarc uriașa diferență între ceea ce presupune o școală care să te ajute cu adevărat pe mai departe în viață și ceea ce se practică la noi de câțiva ani încoace: stop_coloana examene fără nici o relevanță, un Bacalaureat modificat de la an la an, un sistem care nu s-a detașat nici acum, în anul 2015, de acel mecanism de învățare rudimentar, bazat pe memorarea a sute de pagini și nu pe stimularea creativității și libertății de exprimare a elevilor. Cu cât nivelul educațional al țării descrește, cu atât mai mult scad și șansele noastre de redresare ca nație. Spun asta pentru că ceea ce sistemul educațional zămislește reprezintă viitorul unui popor. Și dacă acel produs final e defect, mediocru, lipsit de valori morale și onestitate, atunci nici nu putem avea pretențiile unei evoluții oricâte legi ale educației s-ar naște și s-ar modifica. Habar nu au miniștrii ăștia reformatori cât rău au făcut. Dacă și-ar da seama, ar înceta și ar lăsa învățământul în seama celor care se pricep la asta.
