Doi tineri din Jibou, unul de 22 de ani, altul de 17 ani, s-au ales cu amenzi din partea polițiștilor după ce au încălcat norme de circulație în miez de noapte, s-au filmat și au publicat filmulețele pe Tik Tok, fiind un ”bun exemplu” pentru urmăritorii lor.
Unul din ei s-a ”plimbat”, apoi a staționat cu autoturismul pe o trecere de pietoni din apropierea Judecătoriei Jibou, în timp ce prietenul său îl filma. Nu le-a fost de ajuns actul de ”șmechereală”, a mai turat și motorul mașinii, trezind locatarii din zonă, apoi a circulat cu viteză prin centrul orașului ca la ”liniuțe”.
Cameramanul șoferului a vrut, se pare, să devină și el vedetă și au inversat rolurile. Șoferul vedetă l-a filmat și el pe amicul său în timp ce aleargă pe carosabil cu țigara în gură.
Totul s-a întâmplat în noaptea de 17 decembrie, în jurul orei 2.00. Din relatările martorilor rezultă că nu este primul incident de acest gen în zonă. La redacție am primit o sesizare din partea unui localnic cu privire la incident, în care acesta reclama că se întâmplă frecvent acte de ”șmechereală” din partea acestor tineri. Însă, la poliție nu a făcut nimeni nicio sesizare.
”Bună seara, am o problemă pe care vreau să vi-o prezint și la care nimeni nu dă nicio rezolvare. În fiecare seară, noi, locuitorii blocurilor de pe str. 1 Mai, din orașul Jibou, suntem veșnic deranjați de ambalarea excesivă a mașinilor, viteza cu care aceasta rulează, inclusiv la ore târzii, 02-03, țipetele, mizeriile lăsate în urmă. Am să vă prezint și un videoclip, care a avut loc chiar zilele acestea, în centrul orașului Jibou. Poliția? Nu știm nici noi unde e, după o anumită oră nu o mai vedem pe centru, respectiv după ora 22-23. Vă rog să prezentați și dvs. cazul pentru a fi luate măsuri. Credem doar în mass-media că ne va putea ajuta, solicitările făcute către poliție sunt fără rod”, ne spune cititorul Graiul Sălajului.
Am solicitat un punct de vedere Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj și am primit nu doar un răspuns prompt solicitării noastre, ci și o soluționare a incidentului publicat de tinerii din Jibou.
De această dată, teribilismul le-a adus amenzi din partea polițiștilor care, vizionând imaginile video publicate de aceștia pe Tik Tok, cât și imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă, i-au identificat pe tineri și le-au aplicat sancțiuni.
”În urma apariției în mediul online, pe o pagină de socializare (TikTok), a unor imagini video, în care un autoturism se deplasează pe trecerea pentru pietoni, iar un tânăr aleargă pe carosabil, Compartimentul de Relații Publice din cadrul I.P.J. Sălaj este abilitat să comunice următoarele:
Facem precizarea că la nivelul Poliției Orașului Jibou nu a fost primită nicio sesizare cu privire la aceste aspecte, însă, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Jibou s-au autosesizat după ce au vizualizat materialul video și au efectuat investigații pentru lămurirea stării de fapt.
Astfel, în urma verificărilor efectuate, polițiștii din Jibou au identificat persoana, care, la data de 17 decembrie, în jurul orei 01.55, ar fi condus autoturismul respectiv, ca fiind un tânăr de 22 de ani, din Jibou, care a fost sancționat contravențional cu 2 puncte de penalizare și 3 puncte amendă în valoare de 435 de lei, pentru oprire neregulamentară (pe trecerea pentru pietoni). De asemenea, a fost identificată și persoana care alerga pe carosabil ca fiind un tânăr de 17 ani, tot din Jibou, care a fost sancționat cu 3 puncte amendă, în valoare de 217 lei, pentru nerespectarea de către pietoni a normelor privind circulația pe drumurile publice (circulație pe partea carosabilă)”, este răspunsul transmis de Biroul de presă al IPJ Sălaj.