Slovacii din Salaj se duc in pribegie, dar se intorc acasa sa-și dezvolte gospodariile
Satul Fagetu din comuna Plopiș și așezarea Dealul Corbului din comuna Sîg sunt doua dintre comunitațile slovace mai importante din Salaj. Cotidianul România libera menționeaza faptul ca slovacii aduși de Maria Tereza în zona Fagetu și Sîg, dar și în satele bihorene Aușeu sau Șinteu, au facut parte din cel de al doilea val de coloniști slovaci și aveau menirea de a defrișa padurile, fiind recunoscuți ca foarte pricepuți în munca cu lemnul.
Documentele vremii arata ca slovacii au venit cu caruțele, cei mai bogați, iar cei mai saraci pe jos, cu puținele lucruri pe care le aveau. Doar cu securi și sape pentru radacini, slovacii au desțelenit pamântul lucrare pe care urmașii lor o continua și astazi.
În perioada comunista, autoritațile au aratat un dezinteres aproape total pentru pastrarea identitații slovacilor. Însa, dupa anul 1989, aceasta comunitate a regasit un nou suflu. A fost creata o organizație cultural-politica, Uniunea Democrata a Slovacilor și Cehilor din România, care a reușit sa trimita un deputat în Parlamentul României. În prezent, reprezentantul slovacilor este Adrian Miroslav Merka. Apoi, a fost reînființat protopopiatul slovac în cadrul Eparhiei Lutherane din Cluj, iar pentru comunitatea romano-catolica au fost revitalizate parohiile.
În satul Fagetu sunt vreo doua sute de locuințe în care viețuiesc în jur de 700 de suflete. Aici a fost înființata o manastire cu calugarițe slovace și cu sprijinul financiar al catolicilor elvețieni. Inițiativa îi aparține parohului local, Martin Rolnik. De asemenea, a crescut interesul pentru studiile oferite de liceul slovac din Nadlac, iar în Salonta a fost înființat un consulat onorific al Slovaciei. stop_coloana Însa aceste schimbari în bine nu sunt resimțite așa cum ar trebui de cei aproximativ 3.000 de slovaci care traiesc la limita dintre județele Bihor și Salaj.
Acum, ei beneficiaza de curent electric, telefonie mobila și Internet, iar starea catastrofala a drumului care leaga Fagetu de comuna Plopiș a fost înlaturata. Anul trecut s-au finalizat lucrarile de asfaltare a drumului județean 110 E care urca din Plopiș la Fagetu. Asta, crede Alexandru Bode, administratorul comunei Plopiș, va duce la dezvoltarea turismului. Casele tradiționale ale slovacilor ar putea reprezenta obiective turistice interesante, iar în zona ar putea fi amenajata o pârtie de schi, așa cum doreau unii dintre localnici.
Mulți dintre slovacii din Fagetu pleaca la munca în Occident, dar și în Slovacia, pentru ca posibilitațile de a gasi de lucru acasa sunt foarte slabe. Interesant este însa ca foarte puțini dintre cei plecați nu se mai întorc. Majoritatea vin la gospodariile lor din Fagetu sau Dealul Corbului, aduc utilaje pentru a scormoni pamântul, iar satul își schimba fața. Asta daca autoritațile vor continua sa arate acestor comunitați interesul și respectul pe care le merita.
