Am lansat la sfârşitul săptămânii trecute în ziarul nostru campania pentru a ajuta patru familii din Sălaj în care trăiesc 25 de copii. Trăiec în condiţii grele, mult mai grele decât ne putem noi imagina. Dacă vom fi destui ca să putem aduna câte ceva să-şi îmbunătăţească locuinţele mici şi dărăpănate, înseamnă că am făcut o faptă bună. Dacă adunăm şi câteva cadouri pentru micuţi, am făcut o minune.
Aşa cum spuneam, cei 25 de copii au visuri pentru acum şi pentru când vor fi mari. Şi pentru că acum sunt copii, toţi cred în Moş Crăciun. Chiar dacă Moşul n-a avut până acum prea multe de oferit, îl aşteaptă. Poate că, odată şi odată, Moş Crăciun are ceva şi pentru ei.
Mirşid – Visul mutării din bordei
Familia Fazekaş Nicolae stă înghesuită în căsuţa cu numărul 128 din Mirşid. Şapte suflete îşi duc veacul în singura cămăruţă a casei, din care cinci sunt copii cu vârsta cuprinsă între nouă luni şi şapte ani. Nicolae, capul familiei, a fost operat la coloană şi are nevoie de recuperare. Nu mai poate lucra, iar soţia se ocupă de copii. Singurul lor venit a rămas alocaţia copiilor şi ajutorul social. Cu doar 730 de lei pe lună, cele şapte suflete se luptă să supravieţuiască.
Cu sprijinul unor oameni binevoitori, familia Fazekaş speră să se poată muta din bordeiul lor într-un canton închiriat de la CFR. Însă cantonul mai are nevoie de multă muncă pentru a putea fi locuit, fiindcă a fost devastat. Pro-blema cea mai mare e cu materialele de construcţii şi curentul.
Nevoile familiei nu se opresc aici. Cel mai mult au nevoie acum, în prag de sărbători, de lemne şi de alimente. Copiii speră şi ei ca Moşul să le aducă jucării şi dulciuri.
Zalău – O cameră în plus înseamnă mult pentru nouă suflete înghesuite într-o locuinţă mică
În Zalău, pe strada Dobrogeanu Gherea la nr. 18, nouă suflete împart zi şi noapte cei 60 de metri pătraţi ai locuinţei. Familia Dorinel şi Loredana Ardelean au împreună şapte copii. Miriam e cea mai mare, are 18 ani, iar mezinii familiei, sunt doi gemeni în vârstă de doar şapte luni.
Mama nu mai lucrează, nici nu ştie dacă va mai lucra, pentru că n-are altcineva cine să aibă grijă de şapte copii. Nici Dorinel, tatăl, nu mai poate lucra acum din cauza unui accident vascular, care-i provoacă pierderi de memorie.
Familia speră să-şi extindă locuinţa, măcar cu o cameră, să nu mai stea înghesuiţi. Copii îşi doresc ca Moş Crăciun să le aducă jucării şi dulciuri.
Stârciu – familia cu 11 membri care speră să aibă o cameră de baie
În satul Stîrciu, la nr.155, comuna Horoatu Crasnei, locuieşte familia Rada Vasile şi Mihaela, împreună cu cei opt copii ai lor. Alina, fata cea mare, este elevă în clasa a X-a la un liceu din Zalău. Anamaria, mezina familiei, are doar trei ani.
Cei opt copii, plus cei doi părinţi, plus bunicuţa, locuiesc în două camere. Când e vremea mesei, mănâncă pe rând, căci nu încap toţi la masă. Noaptea se înghesuiesc în trei paturi. Au mai făcut două încăperi, dar nu sunt tencuite, n-au uşi, n-au ferestre şi nu ştiu când vor putea să termine lucrările, pentru că nu au bani. Tatăl, Vasile, nu este angajat, pentru simplul motiv că nu există locuri de muncă în sat. Mama, Mihaela, nici atât. Singura sursă de venit a familiei Rada este alocaţia copiilor în sumă totală de 360 de lei pe lună.
Pentru familia Rada, un litru de ulei trebuie să le ajungă o săptămână. Mai mult nu-şi permit. Cei mici speră ca Moşul să le aducă jucării şi dulciuri, dar cei mari ar fi tare bucuroşi dacă Moşul ar putea să le termine baia şi măcar o ca-meră care să fie a lor, a copiilor.
Hereclean – Cinci copii sub un acoperiş care stă să se dărâme
Familia Zaharia din Hereclean are cinci copii şi stă zilnic cu teama că în orice clipă se poate urni acoperişul pe ei.
Venitul e mic, căci mama lucrează doar cu două ore la Zalău. O aşteaptă acasă copiii preşcolari şi câteva animale de pe lângă casă pe care le ţin gospodăreşte pentru că bani nu sunt să cumpere mâncare pentru şapte guri.
Dorinţa cea mai mare a familiei e ca Moş Crăciun să-i ajute să consolideze casa, să nu le cadă acoperişul. Şi cu fundaţia casei sunt probleme, căci în spate a început să intre în pământ. Iar dacă Moşul e darnic, copiii speră să primească câte o bicicletă şi echipament de fotbal.
Sălăjenii care şi-au dat seama că oricât de puţin au de oferit contează pentru cei 25 de copii, s-au adresat redacţiei cu intenţia de a ajuta. Îi rugăm şi pe alţii să o facă urmând exemplul salonului de cosmetică Egoistte, din Zalău, care a adunat cadouri, sau al zălăuancei Jenica Pop, în vârstă de 47 de ani, care a oferit o sumă de bani pentru cele patru familii.
O veste mare după reportajul de joi a venit de la Gavril Iepure, administratorul Multicom, care ne-a anunţat că firma se va implica cu un ajutor consistent, constând atât în materiale de construcţii, cât şi cu cadouri pentru cei mici. Îi mulţumim mult în numele celor care le vor primi şi sperăm să fie cât mai mulţi cei care au ceva de oferit din suflet.
La iniţiativa Graiul Sălajului, parte din grupul Universal, au fost cooptate din prima zi în campania de ajutorare firmele Uniconf, Universal SA, Universal Co şi Manager, care vor contribui cu produse alimentare, materiale de construcţii şi bunuri pentru a apropia de normalitate viaţa celor 25 de copii.
Aşteptăm să ni se alăture cât mai mulţi sălăjeni, oameni simpli şi societăţi comerciale. Ceea ce înseamnă foarte puţin pentru tine, înseamnă foarte mult pentru cei 25 de copii. Iar dacă suntem mai mulţi, binele făcut e cu atât mai important.
Ne vom mândri cu toţi cei care oferă ceva pentru cele patru familii, în spaţii largi rezervate pentru perioada următoare în paginile ziarului nostru.
Oamenii care ştiu ce înseamnă să ajuţi sunt aşteptaţi să ne contacteze la numerele de telefon:
0748-167.942, 0742-107.691 şi 0260-611.320 – zilnic între orele 9.00 şi 19.00.