In cadrul şedinţei lunare a Colegiului Prefectural găzduită vineri de Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Sălaj s-a actualizat Lista Monumentelor Istorice (LMI). Noua listă de la nivel judeţean cuprinde 544 de poziţii, din care 318 situri, 217 monumente de arhitectură şi 9 monumente memoriale şi de artă, 68 dintre acestea fiind biserici de lemn. Sălajul deţine cele mai multe astfel de monumente urmat de judeţul Maramureş cu 67 de biserici de lemn trecute pe LMI. 20 dintre bisericile de lemn din judeţ au fost recondiţionate, nouă dintre ele in perioada 2010-2011. Casa sculptorului Victor Gaga din Pria şi casa memorială Vasile Avram din Lemniu au fost propuse pentru a figura pe Lista Monumentelor Istorice.