Sălajul va avea sistem antigrindină. Finanțarea investiției este asigurată de Ministerul Agriculturii. Odată implementat, sistemul va acoperi județele Sălaj și Bihor. În total, vor exista 15 puncte de lansare, din care 9 vor fi pe teritoriul Sălajului.
La Prefectura Bihor a avut loc deja, zilele trecute, o ședință de lucru pe tema instalării sistemului antigrindină, ca parte a Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creștere a Precipitațiilor.
La întâlnire au participat specialiști din partea Societății Intervenţii Active în Atmosferă S.A. (SIAA), o firmă privată desemnată să se ocupe de implementarea proiectului, și ai Centrelor de Lansare Vrancea și Maramureș, precum și ai primăriilor Marghita, Săcueni, Tarcea, Tăuteu, Boianu Mare, Suplacu de Barcău, unde urmează să fie amplasate punctele antigrindină din județul vecin.
Discuțiile au vizat activitatea sistemului naţional antigrindină şi de creștere a precipitațiilor și prezentarea acţiunilor de intervenții active în atmosferă. Specialiștii SIAA au prezentat beneficiile unui sistem coerent şi eficient care să asigure, prin intervenţii active în atmosferă, protecţia populației şi a economiei față de riscurile cauzate de fenomenele meteorologice periculoase.
O astfel de întâlnire urmează să aibă loc și la nivelul județului Sălaj, ocazie cu care să fie identificate, împreună cu autoritățile locale, cele ami potrivite locații pentru instalarea punctelor de lansare antigrindină.
Ulterior, se va întocmi un Studiu de Fezabilitate privind realizarea Grupului de combatere Sălaj-Bihor.
Toate costurile acestei investiții sunt suportate de Ministerul Agriculturii. Autoritățile locale sălăjene vor avea obligația de a pune la dispoziție doar terenurile necesare, câte două mii de metri pătrați pentru fiecare punct de lansare.
Odată implementat, sistemul va oferi protecție împotriva grindinei pe o suprafață de peste 350 de mii de hectare.
Despre sistem antigrindină se vorbește în Sălaj încă din 2021, când autoritățile județene au anunțat că intenționează să ceară finanțare europeană pentru o astfel de investiție.
”Ne dorim ca și în județul Sălaj să implementăm un astfel de sistem antigrindină, unul diferit de cel cu rachete pe care Inspectoratul pentru Situații de Urgență îl folosește la nivel național, dar și mai eficient, întrucât acoperă întreaga rază teritorială a județului, nu doar o singură zonă. Estimăm că investiția într-un sistem antigrindină, compus din stații automate de generatoare terestre, se ridică la aproximativ 2-3 milioane de euro, bani pentru care vom solicita finanțare europeană. Numărul stațiilor automate de generatoare terestre va fi stabilit în urma unui studiu efectuat de către specialiști, pentru a acoperi întregul teritoriu”, spunea, în iunie 2021, vicepreședintele Consiliului Județean Sălaj, Szilágyi Róbert-István, după o serie de discuții pe acest subiect cu reprezentanții Consiliului Județean Satu–Mare, instituție care a implementat deja un sistem antigrindină, folosit cu succes în Croația, Franța sau Ungaria.
În vara anului trecut, aflam, de la Asociația Zona Metropolitană Zalău, că un sistem antigrindină, care să protejeze populația și să diminueze pagubele pe care le pot cauza intemperiile, va fi instalat și la nivelul județului Sălaj, în cadrul unității de combatere a grindinii Maramureș, decizia guvernanților venind după ce autoritățile locale au făcut o serie de demersuri în acest sens.
“Asociația Zona Metropolitană Zalău, după o serie de întâlniri avute cu conducerile Consiliului Județean Sălaj și Prefecturii Sălaj, a trimis mai multe adrese către Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (SNACP), instituție din subordinea Ministerului Agriculturii, prin care a solicitat înființarea unui sistem antigrindină care să protejeze Sălajul. Astfel, prin Hotărâre de Guvern, Executivul a decis să aprobe pentru Sălaj studiul de fezabilitate pentru înființarea de noi grupuri de combatere a grindinii. Prin acest studiu, se va determina numărul de puncte de lansare a rachetelor, necesare pentru a acoperi întreaga zonă a județului, pentru protecția principalelor bazine legumicole, pomicole și viticole, precum și a populației. După finalizarea acestui studiu de fezabilitate, în 2024, urmează achiziția de echipamente și dotări pentru punctele de lansare. Fondurile necesare pentru realizarea studiului de fezabilitate se asigură din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale”, explica, în luna mai 2023, Cristian Taloș, director executiv al Zonei Metropolitane Zalău.
Sistemul antigrindină din regiunea Bihor-Sălaj ar putea fi funcțional din 2025.