De pe scena mitingului de la Parlament, liderul uneia dintre cele cinci confederaţii sindicale participante afirma că sindicatele sunt singurele care fac opoziţie şi că „Nu mai putem invinge decat cu singura armă pe care o avem – Solidaritatea”. Numai că arma sindicatelor se pare că nu mai are cartuşe. Sau are doar cateva nu suficiente pentru a se lupta cu un adversar precum Puterea. Spun asta deoarece cu surle şi trambiţe se anunţa in urmă cu o săptămană că la miting vor participa 60.000 de sindicalişti. Spre dezamăgirea organizatorilor şi spre bucuria celor ce zac prin ungherele guvernării, in Piaţa Constituţiei in ziua depunerii moţiunii de cenzură la Codul Muncii nu s-au adunat decat vreo douăsprezece mii de sindiclişti. Din ţară, pentru că bucureştenilor le-a fost lehamite să iasă din casă, bantuiţi de ideea că tot nu vor obţine mare lucru, iar sclavia din noul Cod al Muncii nu va fi abolită de prezenţa lor. Şi apoi caracatiţa are tentaculele prea lungi şi prea puternice să poată fi tăiate deocamdată de săbiile sindicaliştilor, dezorientaţi pe campul de luptă. Chiar preşedintele Băsescu, pentru a-i scoate basma curată pe directorii vămilor, intronaţi politic, dădea vina pentru corupţie pe liderii de sindicat, incercand astfel să pună o pată neagră pe cei ce nu i se supun orbeşte. Şi intr-o oarecare măsură a reuşit. Este şi aceasta una dintre explicaţiile pentru absenteismul din Piaţa Constituţiei. Şi apoi să nu uităm că insuşi liderii de sindicat nu mai trag mari nădejdi, convinşi fiind in subconştientul lor că se luptă cu morile de vant. Atunci ce să mai zicem de turma care nu mai are mare incredere in păstorii ei, că o vor apăra de lupi? Se risipeşte la primul urlet. Cu trei ceasuri au plecat mai devreme sindicaliştii din faţa Parlamentului. Cu trupurile frante de obodseală, trişti şi dezamăgiţi. A fost incă o victorie a Puterii in lupta cu propriul popor.

Post Views: 77