decembrie 5, 2025

Sindicaliştii din primăriile sălăjene protestează azi in Piaţa Victoriei

imagine-articol0_45412

Un autocar cu 51 de sălăjeni, sindicalişti din administraţia publică locală, a plecat aseară din Zalău spre Bucureşti. Sunt funcţionari din primării şi din Consiliul Judeţean, membri ai Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţia Publică Locală, care participă la mitingul de protest care se organizează azi de la ora 10.00 în Piaţa Victoriei.

„La mitingul de azi participă membri de sindicat din Primăriile Zalău, Cehu Silvaniei, Vârşolţ, Hereclean. Ne aşteptăm ca în Piaţa Victoriei să se adune între 3.000 şi 5.000 de protestanţi”, ne-a spus chiar înainte de plecare Laurenţiu Ghiuruţan, vicepreşedinte al sindicatului „Civitas” din cadrul Primăriei Zalău.

Bugetarii sunt mânaţi în luptă de… salariile mici

După negocierile eşuate cu Guvernul de la mijlocul lunii martie şi după greva generală de o zi din data de 30 apriie, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Adminstraţia Publică organizează astăzi mitingul de protest în faţa Palatului Victoria. Ei speră să obţină măcar o parte din revendicările cerute. În primul rând, sindicaliştii cer să se aplice Legea salarizării unitare în sistemul bugetar (Legea nr. 284/2010, începând din acest an. „Neaplicarea an de an a legii a dus la situaţii extrem de grave în administraţia publică. Mai mult de 20 de clase de salarizare sunt sub pragul salariului minim pe economie”, precizează Ghiuruţan. Legea a fost aprobată stop_coloana într-adevăr  în 2010,  dar din cauza constrângerilor financiare salariile personalului bugetar nu au putut fi majorate, astfel că până în prezent au fost păstrate salariile avute anterior intrării în vigoare a Legii cadru. Conform Ministerului Muncii, din 1.186.000 de bugetari, circa 923.000 au un salariu net sub 1.250 de lei.

Sindicaliştii vor bonuri de masă, ore suplimentare plătite şi contract colectiv de muncă

Sindicaliştii din administraţia publică locală au mai pus pe masa Guvernului şi alte trei revendicări: acordarea tichetelor de masă pentru toţi funcţionarii din administraţia publică locală, încheierea şi semnarea contractului colectiv de muncă şi plata integrală a orelor suplimentare.
„Dacă guvernanţii vor manifesta acelaşi dezinteres faţă de revendicările noastre, vom organiza o acţiune de strângere de semnături pentru a fi declanşată greva generală pe termen nelimitat în administraţia publică, în septembrie sau octombrie”, a spus aseară Laurenţiu Ghiuruţan.