decembrie 5, 2025

Simulările pentru Evaluarea Națională și pentru Bacalaureat au scos la suprafață neputința ușor corectată a invățămantului

imagine-articol0_44340

Rezultatele obținute de elevii din clasele a VIII-a și a XII-a la simulările exa-menelor naționale au fost puțin mai bune decât anul trecut, ține să sublinieze Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Sălaj, prin purtătorul de cuvânt Marcel Lucaciu.

Iată și progresul la materiile de la simularea Evaluării Naționale. La Limba română, elevii de clasa a VII-a au promovat în procent de 65,84 la sută anul acesta, față de 65 la sută anul trecut. O ușoară creștere s-a înregistrat și la Matematică, unde 30,24 la sută din elevi au promovat anul acesta, față de 28,1 la sută anul trecut.

Elevii din Zalău și din Șimleu Silvaniei sunt cei mai buni la limba română

Conform datelor Inspectoratului, gradul cel mai ridicat de promovare la limba română l-au obținut elevii de la Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” Zalău – 90,79 la sută. Pe locul al doilea se situează Școala Gimnazială „Porolissum” Zalău, cu un grad de promovare de 89,47 la sută. Locul al treilea este ocupat de Școala Gimnazială „Horea” Șimleu Silvaniei, unde 89,29 la sută din elevii de clasa a VIII-a au promovat la limba română. Locul al patrulea este adjudecat de Școala Gimnazială „Silvania” Șimleu Silvaniei, cu un grad de promovare de 89,25 la sută. Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău ocupă locul al cincilea în top, cu 86,55 la sută grad de promovare, iar pe locul al șaselea se găsește Școala Gimnazială „Simion Băr-nuțiu” Zalău, cu 86,25 la sută elevi care au promovat la limba română.

Școala din Pustă are elevi mai buni la matematică decât școlile din Zalău

Elevii de la Școala Gimnazială „Horea” din Șimleu Silvaniei ocupă primul în topul școlilor cu cel mai ridicat grad de promovare la matematică, cu 89,29 la sută de promovați. Locul al doilea îl ocupă Școala Gimnazială Nr. 1 Zimbor, cu un grad de promovare de 71,43 la sută. Pe locul al treilea se găsește Școala Gimnazială Nr. 1 Borla, cu 66,67 la sută elevi care au promovat la matematică. Remarcabil e faptul că pe locul al patrulea se află Școala Gimnazială Nr. 1 Pustă, cu 58,33 la sută grad de promovare la matematică. Locul al cincilea în top îi revine Școlii Gimnaziale „Gheorghe Lazăr” Zalău, cu 57,89 la sută grad de promovare, urmată pe locul al șaselea de Școala Gimnazială Nr. 1 Cristolț, cu 57,14 la sută elevi promovați la matematică.
La polul opus se află elevii din cinci școli din Sălaj, care nu au reușit să promoveze nici unul la matematică. Cu grad de promovare zero sunt școlile gimnaziale din Almașu, Fildu de Mijloc, Boghiș, Agrij și Sîncraiu Almașului.

Liceenii fac progrese… mici!

Ca și în cazul simulării la Evalurea Națională, la simularea Bac-ului elevii din clasele a XI-a și a XII-a au reușit să obțină note puțin mai bune ca anul trecut. Cea mai mare creștere a fost la proba obligatorie a profilului (matematică și istorie), unde au promovat cu 9 la sută mai mulți elevi anul acesta (37,91 la sută) comparativ cu anul trecut (28,82 la sută). Cu toate acestea, gradul de promovare la această probă rămâne redus.
În ceea ce-i privește pe elevii de clasa a XII-a, la limba română au promovat cu 7,42 la sută mai mulți elevi decât anul trecut (61,48 la sută anul acesta față de 54 la sută anul trecut). La proba obligatorie a profilului (matematică și istorie) au promovat anul acesta cu 2,93 la sută mai mulți elevi decât acum un an (44,72 la sută anul acesta față de 41,79 la sută anul trecut). stop_coloana
De remarcat este faptul că elevii care sunt acum în clasa a XII-a s-au descurcat mult mai bine la simularea de anul acesta, față de anul trecut, când au dat simularea în calitate de elevi ai clasei a XI-a. Dacă anul trecut doar 44,85 la sută dintre ei au reușit să treacă la limba română, anul acesta au promovat 61,48 la sută. Și la proba obligatorie a profilului (matematică și istorie), elevii s-au descurcat mai bine, 44,72 la sută dintre aceștia promovând anul acesta, față de 28,82 la sută câți au promovat anul trecut.


Când nu ajungi la struguri, mai bine spui că sunt acri

Inspectoratul nu vrea rezultate mari la simulare, ca elevii să nu fie demotivați

Se va discuta, se vor organiza consultații, se va monitoriza…


 „Așa cum se constată și din statistică, este o ușoară creștere comparativ cu simularea de anul trecut. Asta nu înseamnă că suntem foarte mulțumiți de aceste rezultate. Vreau să precizez că mai important este ce vor face elevii la examenul propriu-zis. De aceea, într-un fel, noi nici nu ne dorim ca rezultatele de la simulare să fie extraordinare, pentru că există și riscul de a ne culca pe lauri, iar elevii să considere că dacă au făcut bine la simulare, nu mai au nimic de făcut până la examenul propriu-zis. Eu spun că vor fi rezultate mai bune la examen, pentru că va fi o altă mobilizare din partea elevilor”, susține Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al Inspecto-ratului Școlar Județean Sălaj.

Rezultatele de la simulare se discută la nivelul clasei. Profesorii de matematică și de română au discutat deja în majoritatea școlilor cu elevii în clase despre rezultatele obținute și despre greșeli, după ce elevii au avut șansa să-și vadă lucrările. Rezultatele obținute de elevi vor fi discutate și în cadrul unor ședințe cu părinții și vor fi analizate la nivelul con-siliilor profesorale din școli.
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Sălaj a trimis luni o adresă în toate școlile, prin care se cere, pe lângă stabilirea unor planuri de măsuri remediale, să fie vizate și următoarele aspecte: analiza la nivel de școală a rezultatelor obținute de elevi la simularea examenelor naționale pe fiecare clasă și disciplină de concurs; organizarea de către diriginții claselor a VIII-a, a XI-a și a XII-a a unor întâlniri cu părinții, prin care aceștia să fie informați cu privire la rezultatele obținute la simulare și să le fie prezentată totodată o sinteză a cauzelor care au generat rezultatele respective. La întâlnirile cu părinții vor participa cadre didactice care predau disciplinele de examen.
De asemenea, școlile trebuie să elaboreze un orar al consultațiilor în vederea pregătirii examenelor pentru clasele a VIII-a și a XII-a, orar care trebuie să fie făcut cunoscut atât elevilor, cât și părinților. Mai mult, școlile trebuie să monitorizeze pe zile și discipline prezența elevilor la consultațiile organizate în școli.
ISJ va solicita în această săptămână orarul consultațiilor, urmând ca în cadrul unor inspecții să fie verificat modul în care se țin aceste consultații, precum și prezența elevilor.