Simulare de incendiu la Cinematograful Scala din Zalău
Pentru creșterea capacității de reacție și îmbunătățirea pregătirii profesionale a personalului operativ, Detașamentul de pompieri Zalău a organizat astăzi, 22 ianuarie, un exercițiu cu forțe în teren, desfășurat la cinematograful Scala din municipiu.
Scenariul exercițiului a presupus simularea izbucnirii unui incendiu într-una dintre sălile clădirii, focul fiind descoperit cu întârziere, fapt ce a favorizat extinderea rapidă a flăcărilor. Incendiul fictiv a fost însoțit de degajări intense de fum, căldură și gaze toxice, situație care a dus la blocarea mai multor persoane în interior, aflate în pericol iminent.
În cadrul intervenției, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea incendiului, evacuarea victimelor și acordarea primului ajutor, în condiții cât mai apropiate de cele reale. Exercițiul a urmărit antrenarea coordonată a tuturor forțelor participante, testarea capacității de intervenție și verificarea modului de organizare și conducere a acțiunilor de salvare.
Totodată, activitatea a contribuit la consolidarea deprinderilor operative ale personalului implicat și la optimizarea timpului de răspuns în situații de urgență, aspecte esențiale pentru protejarea vieții și bunurilor cetățenilor.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență reamintesc populației importanța informării și pregătirii în domeniul situațiilor de urgență. Pentru mai multe informații despre modul de comportare înainte, în timpul și după producerea unor astfel de evenimente, cetățenii pot accesa platforma națională https://fiipregatit.ro și pot descărca gratuit aplicația DSU din App Store sau Google Play.







