Simona Gorgan din Șimleu Silvaniei tunde cel mai șic dintre toți stiliștii

Simona Maria Gorgan din Șimleu Silvaniei a câștigat primul loc la secțiunea “haircut” (tunsori) din cadrul competiției organizate de revista Estetica România la București. Stilista de 29 de ani din Șimleu a participat cu o tunsoare de tip androgin, realizată unei fete.
“Am adaptat o tunsoare masculină pe un model feminim, astfel încât să demonstrăm că frumusețea poate fi evidențiată de o tunsoare și de o culoare excentrică”, spune Simona, care s-a înscris la concurs cu mai multe coafuri. Dincolo de recunoaștere și notorietate, premiul obținut i-a adus un trofeu și produse profesioniste de styling de la brand-uri de renume.
Revista Estetica este cea mai prestigioasă revistă de profil din lume. A apărut în 1946 în Italia și este prezentă în România de 8 ani.
Secretul succesului
Simona-Maria Gorgan spune că și-a descope-rit pasiunea în școala generală, când le făcea di-ferite coafuri colegelor și prietenelor. A absolvit Colegiul Național Simion Bărnuțiu din Șimleu și Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Babeș-Bolyai stop_coloana din Cluj Napoca, specializarea: kinetoterapie. După terminarea facultății s-a reîntors în Șimleu, unde și-a deschis un salon de coafor. În prezent este fericita mămică a unui băiețel de trei ani și ne-a mărturisit că meseria pe care a ales-o este foarte frumoasă, dar solicitantă. Despre reușita sa a declarat că “acest premiu re-prezintă foarte mult pentru mine și îmi aduce un mare beneficiu de imagine”. Le transmite tuturor celor care vor să devină stiliști să pună pasiune în tot ceea ce fac și să fie perseverenți pentru a avea cariere de succes.