martie 24, 2025

Șimleuanul Victor Hexan va face show la X-Factor

FB_IMG_1739715929712

20 de ani maseur la echipa națională de fotbal a României și 14 ani alături de celebrul antrenor, Mircea Lucescu, șimleuanul Victor Hexan are și o parte mai puțin cunoscută de toată o lumea. O știu doar prietenii și apropiații, cărora „Tete” le-a cântat la petreceri private. Tot ca să cânte vine și pe scena de la X-Factor duminica seara, de la ora 20:00.

Printre cei care i-au transmis un mesaj de încurajare lui Hexan se află și Cristian Chivu, cel pe care „Tete” l-a pus mereu pe picioare când s-a confruntat cu probleme medicale.

„Îți țin pumnii, îți doresc să găsești Factorul X, să cânți și să încânți cum numai tu știi”, este mesajul lui Chivu.

Hexan a lucrat toată viața în fotbal ca maseur și fizioterapeut, lucrând cu mari nume din fotbalul mondial.