Polițiștii Formațiunii de Investigații Crimianle din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei au identificat vineri, 4 octombrie, autorii furtului unui excavator în valoare de aproximativ 9000 de euro.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat trei bărbați – unul din localitatea Lazuri și doi din Șimleu Silvaniei – care au acționat pentru furtul utilajului de pe un teren privat din Șimleu.

Imediat după furt, au transportat utilajul în Boghiș, iar acum sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Doi dintre ai au fost reținuți pentru 24 de ore.

”Din cercetări a reieșit că, la data de 29 septembrie, cei trei bărbați ar fi sustras un excavator, în valoarea de aproximativ 9.000 de euro, care se afla parcat pe un teren privat din localitatea Șimleu Silvaniei. De asemenea, polițiștii au identificat utilajul sustras în localitatea Boghiș și l-au restituit proprietarului, un bărbat de 28 de ani. Astfel, în urma administrării probatoriului, polițiștii Formațiunii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de doi bărbați, de 25 și 45 de ani. Cercetările în cauză sunt continuate de polițiștii din Șimleu Silvaniei, sub suprevegherea unității de parchet competente, în vederea documentării întregii activități infracționale a celor în cauză”, precizează biroul de presă al IPJ Sălaj