400 de angajati ai Electrica Zalau ar putea intra in greva
Angajatii din Electrica si Transelectrica ameninta cu declansarea unor ample actiuni de protest daca Guvernul Romaniei nu va lua masurile necesare pentru ca revendicarile lor sa fie solutionate, ne-au declarat liderii sindicali din reprezentantele locale ale celor doua societati. Ei sustin ca nici pana la aceasta ora nu a fost aprobat bugetul de venituri si cheltuieli al agentilor economici din sectorul energetic, fapt ca impiedica atat realizarea programelor de investitii si mentenanta, cat si finalizarea negocierilor salariale anuale obligatorii. “In lipsa unui buget aprobat, nu pot fi realizate lucrari de investitii si mentenanta, ceea ce prejudiciaza siguranta sisemului energetic national. In acelasi timp, sunt aduse prejudicii si societatilor de servicii din sectorul energetic, periclitand mii de locuri de munca”, precizeaza Daniel Chiba, presedintele Sindicatului Liber “Electrica” Zalau.
O alta nemultumire a sindicalistilor vizeaza nefinalizarea negocierilor contractului colectiv de munca la nivelul ramurii energie-petrol-gaze, in lipsa caruia nu poate fi incheiat nici contractul pe unitate, precizeaza Ioan Milas, prim-vicepresedinte al aceleiasi organizatii sindicale.
Reprezentantii salariatilor din Electrica si Transelectrica Zalau considera ca divizarea celor doua societati in mai multe unitati a determinat cresterea considerabila a cheltuielilor. “Pana in 2001, cand Electrica a fost impartita in patru, iar Transelectrica in doua, in fiecare institutie exista un director, doi ingineri sefi si un contabil sef. Divizarea a facut ca aceasta structura manageriala sa fie introdusa in fiecare subunitate. Altfel spus, cheltuieli mai mari cu salariile. Si cheltuielile cu transportul s-au majorat”, spune Milas.
Internalizarea societatilor le-ar “salva” in acelasi timp, in conditiile in care acestea inregistreaza pierderi. Spre exemplu, Filiala de Intretinere si servicii Energetice a incheiat anul 2008 cu o pierdere de peste 180 milioane de lei noi, iar in primul trimestru al acestui an pierderile au ajuns la 40 milioane de lei.
Sindicalistii acuza operatorii de distributie privati ca nu efectueaza programele de mentenanta si investitii la care s-au angajat prin contractele de privatizare, fapt care “conduce la reorganizarea/restructurarea societatii”. “Pana acum, 1.700 de salariati Electrica au fost disponibilizati (13 de la Zalau), existand posibilitatea ca alti 1.300 sa aiba aceeasi soarta”, afirma prim-vicepresedintele sindicatului zalauan. Daniel Sav, vicepresedintele SC SMART Cluj (societatea de mentenanta a Transelectrica), il completeaza, spunand ca centrul de la Zalau a ramas fara punctul de lucru de la Oradea, de unde au fost disponibilizati sapte oameni.
Beneficiem doar de energie scumpa
“Conform legii, intreaga energie electrica produsa ar trebui tranzactionata pe piata, insa sunt contractele «baietilor destepti», in care toata energia electrica ieftina este cumparata de acestia pentru multi ani, astfel incat pe piata libera se gaseste doar energie scumpa. Consumatorii casnici, care nu pot opta pentru un anumit furnizor, trebuie sa beneficieze si de energia ieftina produsa de Nuclearelectrica si Hidroelectrica, si de cea scumpa, produsa pe carbune, gaz metan, pacura. La ora actuala, insa, casnicii platesc numai energie scumpa, cea ieftina nefiindu-le accesibila”, mentioneaza Daniel Chiba. Tocmai de aceea, sindicalistii cer anularea contractelor in cauza.