Cei ce acceseaza Masura 141, denumita si masura saraciei primesc doar jumatate din suma promisa de Uniunea Europeana, cealalta jumatate merge pe taxe catre stat.
Se stie ca Masura 141 -Sprijin pentru fermele de semisubzistenta este o „tehnica” a Uniunii Europene de a incuraja existenta la limita decentei. Numai ca si din acei bani (1500 de euro pe an) statul are grija sa-si ia partea. De pilda un apicultor care acceseaza aceasta masura nu va ramane nici cu jumatate din suma promisa, adica de 1500 de euro pe an, pe termen de cinci ani. Si iata de ce. Pentru a primi sprijinul, obligatoriu trebuie sa devii persoana fizica autorizata (PFA). Pe langa taxele de inscriere la Registrul Comertului legea prevede si alte taxe. Persoana fizica autorizata este obligata sa plateasca 31,3 la suta contributie pentru pensie, 5,5 la suta contributie pentru sanatate, 0,5 la suta somaj, in total 37,3 la suta din salariul minim pe economie , care de la 1 ianuarie va fi de 700 de lei.
Daca stam si socotim 37,3 la suta din salariul de 700 de lei fac 261,1 de lei pe luna. 261,1 inmultit cu 12 luni fac 3133,2 lei pe an. Asta insemna aproximativ 746 de euro. Fermierul, fie el apicultor, zootehnist, pomicultor, ar fi ingaduitor cat de cat daca intreaga contributie pentru pensie, adica 31,3 la suta ar merge in contul pensiei lui. Numai ca lucrurile nu stau asa: doar 10 la suta merge in contul pensiei agricultorului, iar restul de 21,3 la suta merge la stat (angajatorul plateste 21,3 la suta iar angajatul 10 la suta. Cand fermierul trebuie sa primeasca cei 1500 de euro se trezeste cu jumatate din suma, adica 754 de euro. Ignoranta nu-i o scuza. Dar daca agricultorul care a accesat Masura 141 ar fi studiat cat de cat legea ar fi inteles de ce a fost obligat sa devina PFA. Si ar mai fi inteles ca statul acesta al nostru il indeamna sa acceseze fonduri europene pentru a ciupi din bani si Ministerul de Finante.