Se vor fi implinind, la intai de Prier, 128 de ani de cand, in satul cu nume de seva de brad, a vazut lumina zilei cel ce avea sa devina „poetul patimirilor noastre”, Octavian Goga. Nu stim si nici Aurelia Goga n-a stiut, acolo, in Rasinarii din inima Ardealului, ce ii va fi harazit ursitoarele, noului venit. Stim insa ca atunci, acolo, printre puii de ciobani s-a nascut un geniu. Fara a insista asupra unei biografii tumultoase, a unei existente mereu in clocot, ne vom face o datorie de onoare in a ne inchina respectuos la harul poetic al bardului ardelean. I-a fost dat sa straluceasca asemenea unui „Luceafar” chiar daca pentru crezul sau poetic a trebuit sa cante „Din umbra zidurilor” simtind cum pe noi, ardelenii „Ne cheama pamantul”. Pe „Coarde vechi” in „Clipe de rastriste”, ne-a oferit „Cantece fara tara” aduse „Din larg” in vreme de „Razboi”. Inca din 1905 a mesterit „Poezii” pentru „Noi” care si „Astazi” se aud „In sat”. S-a adresat cititorilor ca un mesia: „Veniti caci adevar zic voua”, adaugand patetic: „Al vostru-i plansul strunei mele”. O viata zbuciumata inchinata unui ideal. „Ostenit”, s-a retras pentru odihna pamanteasca, dar si pentru cea vesnica, la Ciucea, in imediata noastra apropiere, cu regretul marturisit in testamentul sau: „Am trait in vremea prostilor. Nu mi-am slujit tara asa cum as fi vrut”. „Am calauzit generatii de elevi in preajma lui 1 aprilie in speranta ca voi descoperi atmosfera de altadata prilejuita de aniversarea lui Goga. Odata cu disparitia Veturiei Goga – doamna ministru – nu se mai intampla nimic la Ciucea.Poate in acest an”. Daca nu…, voi lua volumul de poezii scris de Goga si voi citi: „Privighetori din alte tari/Vin doina sa ne-asculte;/La noi sunt cantece si flori/Si lacrimi multe, multe…”

Post Views: 74