Redacția
O figura mai mult sau mai putin legendara a istoriei contemporane atragea recent atentia cum ca “Romania de astazi nu poate fi perceputa ca o mostenire de la parintii nostri, ci ca pe o tara pe care am luat-o cu imprumutul de la copiii nostri” Dupa parerea mea, valoarea observatiei e una de aleasa tinuta etica si morala, cu rezonante dintre cele mai fine intru soarta viitoare a neamului romanesc. Mai adauga aceasta personalitate “ se cuvine sa rezistam prezentului si sa ne pregatim viitorul”. Numai ca politica romaneasca, una ce miroase a fanariotism, asaza de douazeci de ani incoace caruta inaintea cailor. Ruptura dureroasa dintre conducatori si condusi a transformat definitiv politica in cel mai ascutit tais indreptat in dispretul eticii, cu sustinerea neconditionata a cultului persoanei nesocotind institutiile fundamentale ale statului. Partidul insusi, ca notiune cu conotatii sociale, s-a prefacut in partid -stat inlocuind, pe alte coordonate, dar cu acelasi tel, partidul unic, atoate stiutor si facator. In aceste vitrege conditii, economia sucomba, gafaie asaltata de nestiinta si neputinta politicului. De vina e populatia. Salariatii, pensionarii, asistentii sociali, mai apoi stiinta, invatamantul, sistemul sanitar etc. Prea numeroasa aceasta pestrita gloata de intretinuti -care cer,cer,cer incontinuu de la un stat oricum pe butuci. Votul fiecaruia dintre noi, in fapt instrumentul care ar trebui sa ne reprezinte, nu mai valoreaza cat o ceapa degerata. Si asta poate si din pricina ca nu ne pasa. Ca nu ne mai pasa. Si daca ne-ar pasa nu tot acelasi drac ar fi?
