Sfântul zilei

Astăzi, biserica greco-catolică și romano-catolică îl celebrează pe Sfântul Anton de Padova.

Sfântul Anton de Padova a primit la botez numele de Ferdinand; el nu este de loc din Padova – Italia, ci s-a născut la Lisabona – Portugalia, probabil în ziua de 15 august a anului 1195. Lăsarea în uitare a numelui de botez şi a locului de naştere este motivată de schimbările mari intervenite în viaţa lui.

La vârsta de 15 ani este trimis în colegiul canonicilor augustinieni din Coimbra; aici îşi însuşeşte o cunoaştere atât de adâncă a Sfintei Scripturi, încât Papa Grigore al IX-lea îl va numi «Chivotul Testamentului», fiind sigur că dacă s-ar fi pierdut toate exemplarele Bibliei, Anton ar fi scris-o singur din memorie. Alături de teologie, şi-a însuşit o temeinică cultură filozofică şi ştiinţifică, cultură foarte dezvoltată atunci sub influenţa filozofiei arabe. Această formaţie i-a fost de mare folos în activitatea din ultima parte a vieţii când a predicat în părţile din nord ale Italiei şi în Franţa, pentru a readuce la lumina adevărului pe cei care căzuseră sub influenţa învăţăturilor cathare şi albigense.

În jurul anului 1221, este repartizat la o mănăstire din provincia Romagna, unde i se încredinţează diferite munci gospodăreşti, iar timpul liber şi-l petrece în reculegere şi rugăciune. Era perioada de maturizare spirituală a unuia dintre marii apostoli ai păcii şi ai credinţei. Cu prilejul unei ceremonii la care nu s-a prezentat preotul desemnat să ţină predica, Anton este rugat să încerce a face el ceva: superiorul se gândea că în caz de nereuşită nimeni nu va fi surprins. Anton se reculege, face o mică rugăciune şi începe. Numai după câteva minute şi-au dat seama că în mijlocul lor aveau un tezaur de ştiinţă, talent, credinţă şi zel. Din acest moment, timp de nouă ani Anton va fi trâmbiţa care va ridica în picioare mase imense de creştini adormiţi în indiferenţă sufletească şi îndârjiţi în lupte fratricide. La cuvîntul lui Anton se risipeşte rătăcirea din minţi şi ura din inimi. Locul de plecare al expediţiilor sale este oraşul Padova, lângă care un prieten bun i-a pregătit o locuinţă răcoroasă între ramurile mari ale unui nuc bătrîn. De aici coboară şi în anul 1231. Locuitorii din Padova urmăresc cel din urmă curs de predici, în Postul Mare, pe care Anton l-a ţinut. Din toate părţile veneau ştiri despre fapte minunate petrecute la invocarea în gând a Sfântului Anton. Paduanii erau convinşi că în mijlocul lor se afla un mare sfânt.

În ziua de 13 iunie, Anton se afla la mănăstirea Camposanpietro, din afara oraşului; simţindu-se foarte rău, a cerut să fie adus în Padova. Aşezat pe un car cu fân este transportat cu deosebită atenţie, dar, ajunşi la Arcela, o altă mănăstire, la 1 km de oraş, Anton îi roagă să oprească, mai priveşte o dată oraşul, îl binecuvântează iar, şi închide ochii. Peste cîteva momente, cete de copii alergau pe străzile oraşului vestind cu bucuria nevinovată a copilăriei: «A murit Sfîntul! A murit Sfîntul!». Clopotele tuturor bisericilor din oraş s-au întîlnit într-o solemnă cântare de triumf, de recunoştinţă, de nemărginită durere. O tradiţie spune că, în aceleaşi momente, şi clopotele din Lisabona, fără a fi trase de cineva, au început să sune, cutremurînd inimile, care au simţit că Ferdinand al lor a ajuns pe culmea de la hotarul dintre pământ şi cer.

(Sursa: Viețile Sfintilor, Arhiepiscopia Romano-Catlică București)