Sfântul zilei

Calendarul greco-catolic și romano-catolic îl celebrează astăzi pe sfântul Filip Neri, supranumit și sfântul bucuriei.

Filip s-a născut la Florenţa, în anul 1515. Vioi, vesel şi optimist din fire (a meritat să i se spună «Peppo cel bun»), s-a apucat de diferite meserii, chiar şi aceea de negustor, la San Germano, aproape de Cassino, pe când avea 18 ani. A studiat trei ani la Roma, apoi a părăsit studiile, şi-a vândut cărţile, în afară de Sfânta Scriptură și de Enciclopedia Teologică, pentru a se dărui activităţilor de binefacere. A fost sfinţit preot la vîrsta de 36 de ani şi nu mult după aceea a întemeiat Oratoriul, o asociaţie de preoţi care se ocupa în chip deosebit cu educaţia tineretului.

Filip Neri aduna în jurul său pe copiii neastâmpăraţi din mahalalele Romei şi le făcea educaţie prin jocuri şi distracţii. Celor care se plângeau de gălăgia făcută de copii le răspundea: «Dacă nu fac fapte rele, eu nu m-aş supăra chiar dacă ar încerca să taie lemne pe capul meu». Pentru a veni în ajutorul celor mai lipsiţi, nu se sfia să cerşească ajutor, chiar pe stradă. Într-una din zile, un oarecare, supărat de insistenta Sfântului, îi trase o palmă. «Aceasta este pentru mine, răspunse Filip surâzând; acum dă-mi câţiva bani pentru copiii mei». Trăind în plină epocă a reformei şi a contrareformei, el şi-a exprimat punctul de vedere într-o formă foarte grăitoare: «E posibil să restaurăm instituţiile umane prin sfinţenie, nu să restaurăm sfinţenia prin instituţii».

Împotriva aparenţelor, Filip avea o cultură solidă: în chip deosebit a promovat şi susţinut studiile de istorie bisericească, îndrumând spre această disciplină pe unul dintre preoţii săi, Baronius, marele istoric de mai târziu. După vârsta de şaizeci şi cinci de ani şi-a restrâns activitatea sa la ascultarea mărturisirilor şi la direcţiunea spirituală a nenumăratelor suflete care se adresau lui, venind din toate păturile sociale.

Pe patul de moarte simţea o mare durere în suflet pentru faptul că se afla într-un aşternut moale şi curat, în timp ce Cristos a trăit ultimele clipe pironit pe lemnul aspru al Crucii. După încetarea din viaţă, la 26 mai 1595, medicii au constat la toracele lui o neobişnuită curbură a coastelor, ca şi cum s-ar fi îndoit pentru a face loc mai mult bătăilor inimii sale mari de apostol al Romei. Filip Neri este încă o dovadă vie că trăirea credinţei şi sfinţenia nu înseamnă închiderea în sine, cufundarea în gânduri apăsătoare, rupere de viaţă şi de oameni, ci pace şi bucurie în Duhul Sfânt, pace şi bucurie care se vor împărtăşite celor din jur.

Sursa: “Vieţile sfinţilor”, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti